Monday , April 29 2024

Un tânăr a distrus cu maşina balustrada podului de peste râul Suceava, la Frătăuţi

Bărbatul  de 25 de ani a scăpat ca prin minune cu viaţă după ce a pierdut controlul asupra maşinii şi a distrus balustrada podului de peste râul Suceava pe o lungime de 50 de metri

masina-politia-rutiera

In noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 01.00, Gheorghe Laţcu, de 25 de ani, din comuna Frătăuţii  Noi, în timp ce conducea autoturismul BMW pe DJ 178C, pe raza comunei Frătăuţii Noi, având direcţia de deplasare dinspre Frătăuţii Vechi spre Frătăuţii Noi, la un moment dat, când a ajuns pe podul peste râul Suceava, nu a adaptat viteza de deplasare, a pierdut controlul asupra volanului, maşina a intrat în balans, a acroşat balustrada de protecţie de pe partea stângă pe care a distrus-o pe o lungime de aproximativ 50 de metri, după care vehiculul s-a oprit pe banda din partea dreaptă. Soferul a coborât singur din maşină şi a fost transportat de un prieten la Spitalul Municipal Rădăuţi unde a fost examinat de cadrele medicale şi i s-a stabilit diagnosticul „contuzie toracică”.

Gheorghe Laţcu a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ, după care i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. (D.Z.)

Vezi si

Trei mențiuni pentru elevii suceveni, la Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română

Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română, clasele IX- XII, a fost organizată de Inspectoratul …