Monday , April 29 2024

O femeie din Fălticeni a încercat să-și trateze fiica de doi ani cu gaz lampant

Copila se află acum în stare gravă, internată la spitalul sucevean, după ce mama sa a crezut că așa o scapă de viermi intestinali copil

O fetiță în vârstă de doar doi ani din municipiul Fălticeni se află în stare gravă, internată la secția de Pediatrie a Spitalului Județean Suceava, după ce mama sa i-a dat să bea gaz lampant, fiind convinsă că așa o va trata de viermi intestinali. Femeia în vârstă de 28 de ani le-a povestit medicilor că a auzit despre acest leac din bătrâni și nu a vrut să-i facă rău micuței, doar că după ce a înghițit substanța, fetița a început să se simtă din ce în ce mai rău, având stare de greață, vomă și dureri de cap. Părinții s-au prezentat cu fetița la Unitatea de Primiri Urgențe, unde a fost diagnosticată cu intoxicație cu gaz lampant, fiind internată pentru tratament de specialitate. Medicii suceveni au anunțat polițiștii despre acest incident, care în funcție de evoluția stării de sănătate a micuței vor dispune procedural demararea unei anchete. (C.R.)

Vezi si

Trei mențiuni pentru elevii suceveni, la Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română

Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română, clasele IX- XII, a fost organizată de Inspectoratul …