Alte stiri
Sondaj. 70% dintre români ar vota pentru redefinirea familiei drept căsătoria între un bărbat și o femeie
15 November, 2023
AUR vrea referendumuri pentru familie şi introducerea în Constituţie a plăţilor cu numerar
11 October, 2023
Ciocniri violente au avut loc, duminica dimineata, in fata sectiilor de vot din Catalonia, unde cinci milioane si jumatate de cetateni erau asteptati pentru a spune daca doresc independenta fata de Spania. Cel putin 38 de oameni au fost raniti, dupa ce politia a folosit gaze lacrimogene, bastoane si gloante de cauciuc.
Autoritatile de la Madrid au interzis referendumul, pe care il considera neconstitutional, iar fortele de ordine au intervenit pentru a impiedica procesul de vot, confiscand urnele.
Zeci de persoane au fost ranite, tarate sau bruscate, printre care si femei in varsta.
Ziua se anunta in continuare una foarte tensionata, mai ales ca familii catalane au ocupat peste 150 de scoli, in noaptea de sambata spre duminica si apara sectiile de vot, inclusiv cu baricade.
Presedintele catalan Carles Puigdemont a declarat ca “violenta nu-i va impiedica pe catalani sa voteze”, relateaza The Guardian.
Intaiul ministrul al Scotiei, Nicola Sturgeon, a postat un mesaj pe Twitter in care a spus ca unele dintre scenele din Catalonia “sunt destul de socante si cu siguranta inutile. Lasati oameni sa voteze”.
Ministrul spaniol de Interne, Juan Ignacio Zoido, a catalogat raspunsul Garzii Civile si politiei spaniole ca fiind “proportional si profesional”.
Sustinatorii independentei Cataloniei au ridicat adevarate baricade langa intrarile in sectiile de votare.
Procuratura spaniola a anuntat ca va ancheta Politia si Garda Civila, pentru ca nu au reusit sa impiedice scrutinul.
Cel putin 38 de oameni au fost raniti in ciocnirile violente, scrie RTE.ie.
Primarul Barcelonei cere demisia premierului Mariano Rajoy.
73% dintre sectiile de vot din Catalonia s-au deschis totusi si se face apel la rabdare, din cauza atacurilor constante la adresa sistemului informatic, sustine un reprezentant al Guvernului regiunii. Votantii au fost anuntati ca vor fi acceptate si buletinele de vot printate acasa, din moment ce multe au fost confiscate de fortele de ordine.
Ministrul spaniol de Interne a cerut scolilor catalane sa colaboreze cu operatiunile de oprire a referendumului.
Presedintele catalan, Carles Puigdemont, a votat in Cornella de Terri, un sat din provincia Girona.
La Barcelona, politistii folosesc pistoale cu gloante de cauciuc pentru a dispersa multimile din fata sectiilor de votare. Potrivit martorilor, focurile se trag atat in plan vertical, cat si inspre oameni.
ziare.com
Tags Catalonia gaze lacrimogene gloante cauciuc referendum
Senatul a adoptat, luni, cu numeroase amendamente, proiectul de lege privind Codul silvic, iniţiat de …