Sunday , April 28 2024

AUR vrea referendumuri pentru familie şi introducerea în Constituţie a plăţilor cu numerar

Preşedintele AUR, deputatul George Simion, a anunţat, miercuri, demararea demersurilor pentru două referendumuri care vizează familia formată de un bărbat şi o femeie, respectiv plăţile în numerar garantate de Constituție.

„Vrem să anunţăm demararea demersurilor pentru două referendumuri importante, pentru familia dintre un bărbat şi o femeie şi pentru numerar. Se va constitui un grup de iniţiativă la notar, conform legii, strângere de semnături pentru plăţile în numerar, pentru introducerea în Constituţie a plăţilor cu numerar. Am văzut şi în alte ţări că se întâmplă acest lucru, în Austria, în Elveţia”, a precizat miercuri George Simion, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

Liderul AUR a menţionat că ambele referendumuri se pot organiza în aceeaşi zi.

Definirea familiei în Constituție ca fiind căsătoria dintre un bărbat și o femeie a mai fost în prim plan în timpul guvernării PSD condus de Liviu Dragnea. Referendumul organizat în octombrie 2018 a eșuat, pentru că doar 21% dintre cetățenii cu drept de vot au mers la urne. PSD, UDMR și PMP au fost atunci singurele partide care au cerut electoratului să voteze DA la referendum, în timp ce ALDE și PNL au lăsat la latitudinea cetățenilor, iar USR și Mișcarea România Împreună (Ro+) au cerut explicit votanților să boicoteze referendumul.

Pe de altă parte, liderul AUR le-a solicitat autorităţilor române să condamne „felul evaziv, ba chiar jignitor” al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski faţă de „noţiunea de limbă moldovenească”.

„Cerem autorităţilor române să condamne, pentru că AUR cu siguranţă o face, felul evaziv, ba chiar jignitor, al preşedintelui Zelenski faţă de noţiunea de limbă moldovenească, care este perpetuată de autorităţile de la Kiev”, a susţinut Simion, conform Agerpres.

 

Vezi si

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de Florii

Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, …

One comment

  1. Coreect!
    Un un bărbat sa poata plati o femeie pentru servicii cu numerar. Cum altfel? O sa dea omul cu cardul in slotul femeii? Baieti dejtepti astia de la HAUR.