Thursday , May 16 2024

Universitatea Craiova trebuie să-i plătească 7 milioane de euro lui Piţurcă

Camera Naţională de Soluţionare a Litigiilor din cadrul Federaţiei Române de Fotbal a decis, vineri, că gruparea Universitatea Craiova trebuie să plătească 6.964.893 euro antrenorului Victor Piţurcă pentru rezilierea unilaterală a contractului, au informat, pentru MEDIAFAX, surse din cadrul FRF.

Tehnicianul solicitase daune în valoare de 12 milioane de euro în urma demiterii sale de la Universitatea Craiova, însă membrii Camerei Naţionale de Soluţionare a Litigiilor i-au admis doar în parte cererea. Astfel, Comisia a decis că Universitatea Craiova trebuie să îi achite lui Victor Piţurcă cinci milioane de euro net cu titlul de daune interese, 1,8 milioane de euro net cu titlul de indemnizaţie instalare neplătită la momentul respectiv şi 164.893 de euro net drepturi salariale restante.

Comisia două părţi au dreptul să atace decizia Camerei Naţionale de Soluţionare a Litigiilor în termen de cinci zile de la comunicare la Comisia de Recurs a FRF. După recurs, următoarea cale de atac este Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.

Piţurcă a fost dat afară de la Universitatea Craiova la 11 ianuarie. Consiliul de Administraţie al grupării oltene a decis, în 9 februarie, să-i rezilieze contractul de muncă managerului general Victor Piţurcă, pentru abateri disciplinare. Patronul Universităţii, Adrian Mititelu, se află în conflict cu fostul selecţioner, în urma unor neînţelegeri financiare.

Vezi si

CSU Suceava a pierdut la mare luptă la Baia Mare și a rămas pe locul 7 înaintea ultimei etape a Ligii Naționale

Handbaliștii suceveni au cedat miercuri seară, pe terenul lui Minaur, cu scorul de 37-40, după …