Tuesday , April 30 2024

O lege care afectează funcționarea centralei Bioenergy lovește în sucevenii încă racordați la sistemul centralizat

Pentru că lemnul de foc nu mai este considerat biomasă, Bioenergy poate intra în picaj . Firma Bioenergy este cea care produce agent termic pentru cele 18.000 de apartamente încă racordate la sistemul centralizat de termoficare din municipiul Suceava. Dacă lemnul de foc nu va fi reintrodus în categoria biomasă pentru care se pot obține certificate verzi, este posibil ca după 2018 valoarea gigacaloriei să fie renegociată pentru consumatorii din municipiul Suceava la un preț mai mare 

vasile ilie bioenergy
Vasile Ilie, directorul Bioenergy
Un ordin al Ministerului Mediului dă peste cap calculele de profitabilitate ale firmei Bioenergy Suceava, care are acționar principal Adrem Invest. Pentru că potrivit Ordinului 1534/2016 din august 2016 al Ministerului Mediului lemnul de foc nu mai este inclus în categoria biomasă certificabilă pentru obținerea de certificate verzi, ce pot fi ulterior valorificate pe piața mondială a energiei, ieri dimineață a fost organizată o conferință de presă comună, la Suceava și București, Adrem Invest București – Bioenergy Suceava. La București a fost amenajat un spațiu în care Adrian Bodea, președintele Adrem Invest și acționar la Bioenergy Suceava alături de avocatul Adrian Ciurtin, care reprezintă interesele companiei, au avut ca invitați jurnaliști din presa națională. La Suceava, firma Bioenergy a convocat de asemenea o întâlnire cu jurnaliștii, iar cele două evenimente media au fost interconectate. Conferința de presă simultană la Suceava și București a firmelor Adrem și Bioenergy a vizat destinul a aproximativ 50.000 de locuitori ai municipiului Suceava, care încă sunt dependenți de apa caldă și căldura oferite de Bioenergy prin distribuitorul Thermonet.
bodea
Adrian Bodea (stânga), administratorul Adrem Invest și Adrian Ciurtin, avocatul firmei

Adrian Bodea, administratorul Adrem Invest, Adrian Ciurtin, avocatul firmei, Vasile Ilie, director general al Bioenergy Suceava (care are ca principal acționar Adrem Invest) au explicat care sunt nemulțumirile lor și, implicit, care consideră ei că sunt consecințele punerii în aplicare a amintitului ordin asumat de Guvern, ce scoate lemnul de foc din categoria biomasei ce poate fi inclusă în lista sub-produselor silvice sau provenite din exploatarea și industrializarea lemnului, pentru care se acordă “certificate verzi” – un fel de cupoane decontate la nivel european pentru firmele care luptă pentru ecologizarea zonei în care își desfășoară activitatea: “In anul 2013, Bioenergy Suceava a intrat în funcțiune și a înlocuit CET-ul vechi, care funcționa pe bază de cărbune, reducând semnificativ poluarea locală. Prin utilizarea biomasei ca sursă de de producere a agentului termic, Bioenergy Suceava a redus consumul de resurse epuizabile la nivel național, exploatând o resursă regenerabilă care, până în 2013, polua râurile de munte, fiind un deșeu rezultat în urma tăierilor de pădure”.

Avocatul Adrian Ciurtin a explicat că “prin Ordinul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor nr. 1534/2016, se motivează exluderea lemnului de foc pentru producerea de energie prin faptul că acest lucru are un impact negativ asupra aprovizionării cu lemn de foc a populației din mediul rural, cât și a creșterii prețului la lemnul de foc necesar încălzirii locuințelor. Această motivație nu este echitabilă și nici justificată pentru că la un consum anual al populației de 16 milioane metri cubi lemn de foc, consumul anual estimat al întregii capacități de cogenerare pe bază de biomasă în România este de 35.000 de metri cubi, adică în jur de 2% din consumul total, fără a exista un impact real asupra asigurării cu lemn de foc a populației”. Mai mult, avocatul Adrian Ciurtin a declarat că actul normativ criticat este nedorit, nelegal și abuziv, lovind doar în societatea Bioenergy, care a construit la Suceava, cu bani împrumutați din bănci europene, prima și până acum singura centrală electro-termică pe biomasă din România și cea mai importantă din partea de sud-est a Europei.
Ca atare, senzația responsabililor de la Adrem Invest și Bioenergy este că aceast ordin al Ministerului Mediului a fost redactat și pus în aplicare exclusiv împotriva centralei Bioenergy de la Suceava. Directorul general al Bioenergy Suceava, Vasile Ilie, a vorbit despre impactul social major pe care această modificare legislativă îl poate avea asupra furnizării de energie termică pentru suceveni dacă ordinul nu se va modifica în viitorul apropiat: “Reducerea veniturilor obținute din vânzarea certificatelor verzi, cumulată cu scăderea prețului acestora și scăderea prețului la energie electrică determină un flux financiar insuficient pentru desfășurarea activității în condiții de normalitate”. Primăria municipiului Suceava a înaintat de asemenea, către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, o solicitare prin care să dispună completarea Ordinului 1534 emis în luna august a acestui an, prin introducerea prevederii exprese pentru societățile care asigură energia termică populației, să utilizeze lemnul de foc și resturi din exploatare ca biomasă certificabilă, astfel încât să se poată menține în funcțiune centrala Bioenergy Suceava și să fie evitat un blocaj al activității privind asigurarea serviciului public de furnizare a apei calde și căldurii în municipiul reședință de județ și disfuncționalități majore, cu consecințe sociale deosebit de grave.
Pentru încă doi ani, Bioenergy trebuie să furnizeze, conform contractului încheiat cu municipiul Suceava, energie termică la gardul centralei, la prețul de 116 lei gigacaloria. Dacă lemnul de foc nu va fi reintrodus în categoria biomasă pentru care se pot obține certificate verzi, este posibil ca după 2018 valoarea gigacaloriei să fie renegociată pentru consumatorii din municipiul Suceava, la un alt preț, sensibil mai mare. De menționat că la preluarea de către Bioenergy, acum trei ani, a producției de agent termic, numărul abonaților din municipiul Suceava era de aproximativ 20.000, în majoritate apartamente. Până în acest moment, numărul acestora a scăzut la 18.000, ceea ce înseamnă totuși 50.000 de persoane care locuiesc în municipiul Suceava și care depind de sistemul centralizat de producere și furnizare a agentului termic. (Neculai ROSCA)

Vezi si

Probleme în echipa PSD pentru Consiliul Local Suceava

Consilierul local social-democrat Gabriel Buciac a depus o cerere la biroul electoral pentru retragerea candidaturilor. …

3 comments

  1. Cica “societatea Bioenergy, care a construit la Suceava, cu bani împrumutați din bănci europene, prima și până acum singura centrală electro-termică pe biomasă din România și cea mai importantă din partea de sud-est a Europei”!
    De ce ati construit-o aici? De ce n-ati facut una in sudul Roamaniei? De ce nu se contruiesc asemenea centrale (mai ales de aceasta dimensiune) in Austria, de exemplu!?
    Bineinteles ca aceasta centrala s-a facut pentru imbogatirea voastra … a oltenilor de la ADREM, a austriecilor de la Holzindustrie, plus a inca cativa suceveni ahtiati sa se imbogateasca (vezi fostii directori si cativa sefuleti de la Termica)! Chiar ne credeti fraieri pe toti, sa credem ca v-a interesat ca oamenii din Suceava s-o duca mai bine, sa plateasca mai ieftin o Gcal?
    Avand in vedere cat rau ati facut la sute de oameni care au lucrat la Termica … sper ca pana la urma sa va ajunga blestemul lor!

  2. Este rezultatul falimentarii intentionate a Temica.Dupa fapta vine si rasplata.Doar ca vor avea de suferit cetatenii orasului.Ma gandesc la padurile distruse .Poate si copacii au un spirit care va bantuie.Padurea inseamna viata pentru noi si urmasii nostri.Voi si altii ca voi o distrugeti pentru a va imbogati.Nimeni nu pleaca cu nimic “dincolo”.Nici chiar voi!

  3. Nu cumva Guvernul tehnocrat cel ce adat Ordinul de ministru este susținut de PNL? .Nu cumva președintele CJ Suceava este membru PNL? Nu cumva directorul Bioenergy este pus de PNL ? Nu cumva majoritatea în CJ Suceava este PNL? Despre ce vorbim? Aceasta este adevărata față ”umană” a celor care știți ce măsuri au luat când au fost la guvernare.
    PS: În loc de PNL citiți PDL.