Tuesday , April 30 2024

Violeta Tăran și-a pus amprenta asupra calității vieții locuitorilor din Berchișești în cei 11 ani de când este la conducerea Primăriei

Violeta Tăran a demonstrat în 16 ani de activitate la conducerea administrației locale că poate face lucruri importante pentru comună. Lista realizărilor este pe măsura așteptărilor cetățenilor care au susținut-o. Comuna Berchișești a cunoscut o dezvoltare extraordinară în ultimii ani, fie că e vorba de realizări cu investiții publice, fie cu fonduri europene și guvernamentale. O atenție deosebită a fost acordată, în comuna Berchișești, sprijinirii producătorilor agricoli pentru obținerea de fonduri europene nerambursabile

 violeta taran 1


Investiții publice cu fonduri europene și guvernamentale, deschidere spre dezvoltarea investițiilor private, școli și cămine culturale modernizate, așa arată în linii mari activitatea administrației locale din comuna Berchișești, comună condusă din anul 2005 de primarul Violeta Tăran. Aceasta a fost în fruntea comunității din Drăgoiești până în anul 2005, dar după reorganizarea comunelor, Violeta Tăran și-a depus candidatura la Berchișești. Comuna Berchișești, cu cele două sate, Berchișești și Corlata, în care trăiesc peste  2.500 de oameni, a cunoscut o dezvoltare remarcabilă în ultimii ani, fiind puse bazele proiectului “10 pentru folclor”, proiect care prevede introducerea orei de folclor ca obiect opțional în programa școlară. Tot la capitolul activități culturale, trebuie menționat și Festivalul “Florin Piersic – Procopie Jitariu”, în parteneriat cu Consiliul Județean, cât și participarea celor două formații ale comunei la Festivalul Internațional “Intâlniri Bucovinene”, fiind vorba despre formația de dansuri a Scolii Gimnaziale Berchișești și formația de dansuri pe generații din comuna Berchișești.Troite
La capitolul realizări, primarul Violeta Tăran mai amintește cu mândrie că aproape toate locuințele din comună sunt racordate la rețeaua de apă. “S-a extins alimentarea cu apă în satele Berchișești și Corlata, proiect finanțat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin Programul Național de Dezvoltare Locală. La recepționarea lucrărilor, comuna Berchișești va avea în totalitate alimentare cu apă curentă”, am aflat de la primarul comunei Berchișești, Violeta Tăran. Tot în ultimii ani s-a refăcut și modernizat infrastructura rutieră afectată de inundațiile din anul 2010, în cadrul unui proiect finanțat prin Măsura 322 D, și anume “Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătățirea serviciilor de bază pentru economia și populația rurală și punerea în valoare a moștenirii rurale”. Tot la capitolul realizări, primarul Violeta Tăran menționează despre modernizarea drumurilor comunale, dar și pietruirea căilor de acces spre drumurile comunale  spre terenurile agricole din comună. Apoi povestește despre reabilitarea, modernizarea și dotarea Căminului Cultural din satul Berchișești, proiect realizat prin Compania Națională de Investiții. Lista realizărilor primarului Violeta Tăran continuă cu proiectul “Investește în oameni”, proiect cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Sectorial – Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, prin intermediul căruia 120 de persoane din comuna Berchișești au participat la cursuri de reconversie profesională. “In proiect au fost cuprinși localnici rămași fără loc de muncă sau care nu au lucrat niciodată și care și-au dorit să se integreze pe piața muncii”, am mai aflat de la primarul Violeta Tăran. Primarul comunei Berchișești a acordat pe parcursul celor 11  ani, de când este în fruntea acestei comunități, o atenție deosebită educației tinerei generații, ocupându-se astfel de fiecare școală din comună în parte, încercând să stimuleze astfel elevii să obțină rezultate cât mai bune la învățătură. Tot pentru elevii din comună a fost lansat și proiectul “Sala de sport școlară cu 102 locuri”, proiect finanțat de Compania Națională de Investiții. “Proiectul se află în curs de licitație pentru execuție, documentația fiind depusă”, a completat primarul Violeta Tăran. In ultimii ani, în comună s-a construit o școală nouă cu 12 săli de clasă și patru laboratoare, bibliotecă și alte spații necesare desfășurării în condiții optime a cursurilor. “Era extrem de necesară construcția unei clădiri noi, moment așteptat de multi ani de locuitorii comunei. Așadar, în anul 2003, Primăria comunei Berchișești a cumpărat terenul pe care a fost construită școala nouă, care a fost finanțată în prima etapă din fonduri proprii, ulterior fiind preluată prin protocol de către Ministerul Educației Naționale și Cercetării Stiințifice. La finalizarea lucrărilor, sălile de clasă au fost dotate cu mobilier nou, iar prin programul “Economia Bazată pe Cunoaștere”, finanțat de Ministerul Comunicațiilor Informaționale în parteneriat cu Primăria comunei Berchișești, școala beneficiază de aparatură tehnologică modernă”, ne-a mai declarat Violeta Tăran.loc de joaca
O realizare cu care primarul comunei Berchișești se mândrește este implicarea în Programul Național de Îmbunătățire a calitățiii mediului prin realizarea de spații verzi în comuna Berchișești. “Parcurile sunt amplasate în intravilanul localităților Berchișești și Corlata, pe terenuri ce aparțin comunei. Au fost amenajate șase locații, din care patru au fost finanțate prin fonduri guvernamentale, iar două s-au realizat prin fonduri proprii, din bugetul local. Acestor zone li s-a dat, în afară de scopul recreațional, de odihnă și agrement al tinerilor și vârstnicilor, și o valență estetică, de spațiu verde, cu alei și plantații de copaci și flori ornamentale, înfrumusețând astfel câteva terenuri care nu erau exploatate din acest punct de vedere. Astfel s-au creat mai multe perimetre de utilitate publică, care aduc un plus de confort locuitorilor comunității noastre”, a completat primarul Violeta Tăran.centru corlata
Planuri pentru viitorul mandat: modernizarea a șase kilometri de drum communal, construcția unei grădinițe, extinderea rețelei de canalizare, cât și parteneriate cu firmele private din zonă
Primarul Violeta Tăran și-a pus amprenta în cei 11 ani, de când este la conducerea administrației publice, asupra păstrării cu sfințenie a obiceiurilor și tradițiilor populare. Tocmai din acest motiv, primarul a declarat că dorește continuarea activităților culturale, cât și diversificarea acestora. Planuri pentru următorii patru ani sunt multe la Primăria Berchișești, dar primarul Violeta Tăran refuză să vorbească prea mult despre ele. Totuși, am aflat că este în proiect construcția unei noi grădinițe, modernizarea a șase kilometri de drum comunal, prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, cât și extinderea rețelei de canalizare. “Vom consulta cetățenii comunei în toate privințele și în toate proiectele legate de îmbunătățirea infrastructurii și a serviciilor care le influențează viața de zi cu zi. Vom sprijini în continuare persoanele cu posibilități materiale reduse și vom susține creșterea calității actului de învățământ, prin stimularea copiilor de a frecventa orele de curs pentru a preveni abandonul școlar”, a încheiat primarul comunei Berchișești, Violeta Tăran. (Cristina RUSTI)

Vezi si

Vasile Rîmbu și-a înregistrat oficial candidatura la funcția de primar al Sucevei

Luni dimineață, la ora 08:15, Vasile Rîmbu și-a înregistrat oficial candidatura la funcția de primar …