Alte stiri
”Argumentele tăcute” ale Învierii lui Hristos – Pastorala ÎPS Părinte Calinic la Praznicul Învierii Domnului – 2024
acum 4 hours
Un bărbat în vârstă de 30 de ani din municipiul Lupeni, judeţul Hunedoara, a ajuns în stare gravă la Spitalul Vatra Dornei, în după-amiaza de luni, 16 noiembrie, în jurul orelor 14.00, după ce a căzut de la o înălţime de aproape patru metri. Bărbatul lucra la un pilon de telecomunicaţii, în apropierea satului Dârmoxa, comuna Panaci, fiind angajat al SC “Alo Alpin” SRL din Hunedoara. In timp ce lucra pe un pilon de telecomunicaţii, metalic, la înălţime, asigurat cu cordeline, Viorel S. a căzut de la o înălţime de aproximativ patru metri. Un echipaj SMURD l-a preluat pe bărbat şi l-a transportat la Spitalul Vatra Dornei, unde medicii l-au diagnosticat cu traumatism de coloană cervicală şi lombară cu leziune medulară, fiind internat pentru tratament de specialitate.
Oamenii legii au întocmit un dosar de cercetare penală, fiind sesizat şi Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava, în vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor care au favorizat producerea accidentului şi cine se face vinovat de acesta. (C.R.)
Într-un scurt mesaj video, primarul Ion Lungu le transmite sucevenilor, cu ocazia Învierii Domnului, cele …