Wednesday , May 1 2024

Un bătrân a murit după ce a luat foc în timp ce încerca să aprindă focul în sobă

inmormantare-lumanare


In data de 2 noiembrie 2015, la ora 08.40, Postul de Poliţie Bilca a fost anunţat telefonic de Spitalul Clinic de Urgenţă „Sfântul Spiridon” din Iaşi, despre faptul că Constantin G., de 86 de ani, din comuna Bilca, a decedat la 1 noiembrie a.c., în Secţia ATI Chirurgie Plastică. Din verificările poliţiştilor a reieşit că la 19 octombrie 2015, în jurul orei 08.20, Constantin G. a încercat să aprindă focul în soba casei sale, astfel că a luat o sticlă în care se afla un lichid inflamabil, pe care l-a folosit la aprinderea focului. In timp ce manevra sticla, lichidul inflamabil a explodat, focul cuprinzându-l pe Constantin G. pe întreaga suprafaţă a corpului. Bătrânul a fost dus de urgenţă la Spitalul din Rădăuţi, de aici a fost transportat la Spitalul Judeţean Suceava, iar în final a fost transferat la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sfântul Spiridon” din Iaşi, unde a decedat la 1 noiembrie a.c. Cadavrul său se află la morga spitalului ieşean, unde urmează a-i fi făcută necropsia. In acest caz, poliţiştii suceveni au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „ucidere din culpă”. (C.Z.)

Vezi si

Până la finele anului Sala Polivalentă a Sucevei va fi racordată la utilități

Lucrările la Sala Polivalentă a Sucevei continuă să se deruleze într-un ritm satisfăcător. Cel puțin …