Sunday , April 28 2024

Tăriceanu: ALDE susţine reducerea TVA la 19%

tariceanu

Copreşedintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu a declarat, miercuri, că partidul său va susţine Codul fiscal în varianta în care a fost votată de Parlament, cu TVA de 19%.
Călin Popescu Tăriceanu a precizat că ALDE va susţine actualul Cod fiscal, în forma adoptată în Parlament.
“Este şi o chestiune de consecvenţă, de angajament faţă de partenerii sociali, partenerii din mediul economic, faţă de Coaliţia pentru dezvoltare cu care am lucrat şi am convenit aceste măsuri”, a declarat Tăriceanu, într-o conferinţă de presă.
Întrebat dacă ALDE este de acord cu TVA de 20%, având în vedere că premierul Victor Ponta s-a arătat dispus să accepte această variantă, copreşedintele ALDE a spus că nu este de acord şi că nu a existat nicio discuţie în cadrul coaliţiei de guvernare pe această temă.
“Eu cred că TVA trebuie redusă la 19% pentru că trebuie dat un impuls puternic consumului. Renunţarea la un punct procentul de la TVA nu schimbă radical datele problemei. Nu din acest punct de reducere a TVA am avea, eventual, anumite dezechilibre, dar cred că impactul psihologic aupra consumatorilor, şi asupra pieţei, şi asupra economiei va fi unul mult mai mare decât dacă reducem la 19%, mai ales având în vedere că înainte TVA a fost acest nivel”, a mai spus Tăriceanu.
Copreşedintele ALDE a mai spus că a văzut scrisoarea privind cererea de reexaminare a preşedintelui Klaus Iohannis şi că nu există nicio observaţie punctuală, “în scrisoare sunt făcute numai considerente de ordin general”, iar Parlamentul nu are obligaţia să ia în discuţie o anumită prevedere a Codului fiscal, ci să-l aprobe pe ansamblul său.
Întrebat dacă există posibilitatea ca premierul să fi fost convins de preşedinte, în timpul întâlnirii de miercuri, pentru reducerea TVA la 20%, Tăriceanu a spus: “Am îndoieli că există date la Cotroceni care să demonstreze în mod riguros că TVA se poate reduce numai la 20 de procente şi nu la 19”.
De asemenea, el a spus că reducerea TVA la alimente şi-a arătat deja impactul pozitiv, lucru care “ar trebui să dea de gândit multora care se opun”.
 
 

Vezi si

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de Florii

Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, …