Tuesday , April 30 2024

Imaginea proprie, mai importantă pentru directorul ACET decât apa care ţâşneşte din conducte

Un hidrant din faţa Colegiului Naţional “Stefan cel Mare” a fost ieri dimineaţă, transformat în gheizer, Directorul Stefan Groza de la ACET reproşează că presa se ocupă de astfel de”nimicuri”. Supărat că  nu i se aştern covoare roşii la picioare de fiecare dată când coboară din maşină, directorul de la ACET face scandal când este invitat să plătească trei lei la o acţiune publică, dar pune la pierderi zeci de metri cubi de apă scurşi din reţelele pe care le gestionează, contravaloarea prezumându-se a fi recuperată, se înţelege, de la consumatorii fraieri  

avarie acet 1 [800x600]

ACET SA Suceava anunţă de fiecare dată când are câte o intervenţie faptul că pe o stradă sau alta din municipiul Suceava va face intervenţii, în cadrul veşnicului program de reabilitare a reţelelor de apă şi canal, iar sucevenii locatari ai acestor zone nu vor avea apă la robinete într-un anumit interval orar. Stefan Groza, directorul societăţii comerciale cu acţionar majoritar Consiliul Local Suceava şi cu acţionari mai mici de la toate primăriile din judeţ, încearcă să apere interesele firmei pe care o conduce. De aceea i s-a părut lipsit de interes faptul că ore întregi, prin hidrantul din faţa Colegiului Naţional “Stefan cel Mare” din Suceava  a curs apă ca din ghei-zer pe strada Vasile Alecsandri  spre gurile de canal de la sensul giratoriu din faţa fostului cinematograf Modern, acum Centrul Cultural Bucovina, pe cale de a fi inaugurat.
Maşinile împroşcau cu apă în lateral din micul râu provocat de purjarea excesului de apă de pe reţea pe şosea, spre deliciul câtorva  pietoni care au găsit astfel un prilej de răcorire. Desigur, pe bani publici, pentru că este cunoscut de-acum faptul că toate pierderile de pe reţea trebuie plătite în cele din urmă, de consumatori, chiar dacă sunt sau nu generate în zona în care dânşii locuiesc.
Când a fost apelat, rezonabil, pentru a afla care este motivul pentru care s-a produs incidentul de pe strada Vasile Alecsandri, după ce anterior au fost sunaţi şi subalternii săi, de la directorii adjuncţi la dispeceri şi niciunul dintre aceştia nu au catadicsit să răspundă, directorul Stefan Groza a fost cel care a sunat înapoi pentru a repara onoarea firmei pe care o conduce.avarie acet 2 [800x600]
Precizăm că nu se dorea altceva decât  ca un responsabil de la ACET să ofere o explicaţie sutelor de oameni care au văzut scurgerea de apă, cei mai bătrâni calculând pierderea, cei mai tineri făcându-şi selfie cu evenimentul, cei de vârstă medie râzând şi trecând mai departe. Stefan Groza însă a decis că este momentul să îşi amintească toate “necazurile” pe care i le-a căşunat mass-media pe parcursul vieţii şi toate reproşurile să le reverse către interlocutorul său.
Vârsta la care a ajuns, responsabilitatea pe care şi-a asumat-o, respectabilitatea dobândită pe parcursul anilor de şefie au fost de asemenea arme vocale articulate în discursul lui Groza, în opinia căruia presa suceveană este o suită de “fiţuici” unde lucrează “fetiţe” care nu înţeleg cu ce se ocupă dumnealui. Evident, Groza cel vocal a uitat să oferte vreo explicaţie despre cum, sub conducerea sa,  de ani de zile ACET a nenorocit toate străzile oraşului cu lucrări scumpe, multe din ele inutile şi de o calitate execrabilă şi cum, sub ochii săi mustind de responsabilitate, “Pfeiffer” încasează zeci de milioane de euro pentru lucrări fără logică şi în veşnică întârziere.
Amestecul de “sentiment” şi “responsabilitate” în discursul telefo-nic al directorului general al SC ACET SA  a fost în mare parte, dezorientant. Pentru că entitatea Stefan Groza, cu toate problemele personale şi cu toate responsabilităţile publice  pe care le invocă în apărarea ideii că fără dânsa  SC ACET SA Suceava nu poate merge mai departe şi care se prezumă a fi cetăţean model al municipiului Suceava, ar trebui, ca prim exemplu,  să ofere public o explicaţie pentru faptul că, zilele trecute, s-a târguit îndelung la intrarea în Muzeul Satului Bucovinean, la Târgul Meşterilor Populari, dorind să intre pe pleaşcă, în loc să plătească, aşa cum au făcut toţi invitaţii, cei trei lei la intrare. Entitatea Stefan Groza a plătit în cele din urmă cei trei lei, după îndelungi negocieri neplăcute pentru cei din jurul său. Dacă sucevenii cred că nu avea banii necesari “asupra sa”, în zilele următoare vom clarifica situaţia, arătând care sunt veniturile lunare ale directorului general a SC ACET SA Suceava, Stefan Groza şi ale subalternilor săi. SC ACET SA Suceava este, precum se ştie, operator unic de apă şi canal în judeţ şi este totodată entitatea care ne-a procopsit cu blestemul “Pfeiffer”.
Cât priveşte scurgerea de apă de la hidrantul de pe strada Vasile Alecsandri, din faţa Colegiului Naţional “Stefan cel Mare”, aceasta ar fi fost anticipată de cei de la ACET şi făcea parte din suita de lucrări de reabilitare a reţelelor de alimentare cu apă din zonă, cu “scuzele de rigoare”. Cum vor fi distribuite aceste pierderi pe consumatorii suceveni, ţine de abilitatea contabililor din subordinea directorului Stefan Groza. (Neculai ROSCA)

Vezi si

Primarul Lungu: A fost semnat contractul pentru noua autobază destinată transportului metropolitan

Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, a anunțat, marți dimineață, că a fost semnat contractul de …

One comment

  1. Asteptam cu interes informatiile despre sumele incasate lunar de acesti domni…