Tuesday , April 30 2024

Au fost achitate peste 90% din restanţele la lucrările de la pârtia Rarău

INSTCOMP – liderul de asociere al firmelor care au câştigat licitaţia – va avea în această săptămână o întâlnire cu municipalitatea câmpulungeană privitoare la o eventuală reluare a lucrărilor. “Cred că odată reluate în forţă lucrările, în trei luni pot fi finalizate”, a declarat primarul Mihăiţă Negură, precizând că ar trebui să existe interes şi sprijin de la Consiliul Judeţean şi de la nivel guvernamental, fără a fi neapărat pasat totul pe bugetul local, cum a fost din 2012 încoace. Unul din avantajele finalizării acestei investiţii ar fi crearea între trei şi patru sute de locuri de muncă
partie campulung


Primăria municipiului Câmpulung Moldovenesc a achitat aproape în totalitate datoria restantă care i-a fost imputată în legătură cu proiectul pentru realizarea pârtiei de pe Rarău. Primarul Mihăiţă Negură a declarat că a mai rămas o rată de şase sute de mii de lei de achitat din suma de 7,1 milioane de lei pe care Curtea de Conturi a obligat Primăria să o înscrie în contabilitate. Primarul Mihăiţă Negură a precizat, ieri, că firma INSTCOMP – liderul asocierii firmelor care au adjudecat licitaţia de construire a unui tronson de 2,5 kilometri lungime la Rarău – a iniţiat demersuri pentru continuarea lucrărilor care, teoretic, se află în derulare. Practic, lucrările sunt suspendate după problemele cu plăţile care mai trebuiau făcute în contul lucrărilor executate şi facturate. Demersurile celor de la INSTCOMP ar fi, după cum a explicat primarul, legate de o întrevedere care ar urma să aibă loc, în această săptămână, pentru a se clarifica nişte detalii cu privire la reluarea lucrării. “Probabil că au văzut că suntem parteneri serioşi şi am făcut eforturi pentru stingerea datoriei. Am achitat aproape toată datoria într-un an, a mai rămas de plătit o rată de şase sute de mii de lei. Rămâne de văzut, în funcţie de agenda mea, dacă va fi miercuri sau joi întâlnirea cu domnii de la INSTCOMP. Oricum, interesul meu este clar: să pun în exploatare această investiţie pentru care Guvernul – nu contează de cine era condus – a dat zece milioane de lei, iar din 2012 când s-a întrerupt mecanismul de plată am plătit noi, de la Primărie, aproape şapte milioane de lei”, a declarat Mihăiţă Negură. El a precizat că a fost nevoit să plătească de la bugetul local datoria după ce Curtea de Conturi, în urma unui control făcut anul trecut, cu toate că investiţia fusese iniţial finanţată de la Ministerul Turismului. Potrivit primarului, peste 80% din investiţie a fost finalizată, aceasta reprezentând instalaţia de telegondolă cu cele 35 de cabine care a fost pusă în mişcare şi verificată, dar după suspendarea lucrărilor a fost trecută în conservare. Au rămas de făcut lucrări pe partea de profilare a pârtiei şi la bazinul de apă şi clădirea admi-nistrativă. “Cred că odată reluate în forţă lucrările, în trei luni pot fi finalizate”, a declarat Mihăiţă Negură, precizând că ar trebui să existe interes şi sprijin de la Consiliul Judeţean şi de la nivel guvernamental, fără a fi neapărat pasat totul pe bugetul local, ca din 2012 încoace. Primarul municipiului Câmpulung Moldovenesc a precizat că, în 2012, ar mai fi trebuit în jur de două mi-lioane de euro pentru finalizarea lucrărilor la pârtia de pe Rarău, dar că în cazul în care cei de la INSTCOMP şi firmele asociate se hotărăsc să reia lucrările – care au fost suspendate şi în contextul unor procese în instanţă – ar fi necesar probabil o sumă mai mare, îndeosebi pe partea de reprofilare a pârtiei. (Dan PRICOPE)

Vezi si

Vasile Rîmbu și-a înregistrat oficial candidatura la funcția de primar al Sucevei

Luni dimineață, la ora 08:15, Vasile Rîmbu și-a înregistrat oficial candidatura la funcția de primar …