Sunday , April 28 2024

Candidatura Lui Victor Ponta, contestata la Curtea Constitutionala

lansare-ponta

Candidatura lui Victor Ponta a fost contestată la CCR. Judecătorii vor analiza contestaţia duminică seară, la 21:00.
“Conform legii, toate aceste contestaţii şi tot ce are legătură cu partidele se judecă la CCR. Judecătorii au un termen de 24 de ore pentru a soluţiona contestaţiile. Prin urmare, ca să fie în termen, judecătorii se vor întâlni la ora 21:00, în această seară, pentru a le soluţiona. Încă nu se ştie cine a contestat candidatura lui Victor Ponta sau din ce motiv”, a explicat corespondentul Antena 3.
Dan Şova, purtătorul de cuvânt al PSD, a explicat, pentru Antena 3, că nu ştie cine a depus contestaţiile referitoare la candidatura lui Victor Ponta pentru Palatul Cotroceni.

Vezi si

FLORIILE – Intrarea Domnului Iisus în Ierusalim. Semnificația creștină, tradiții, superstiții

Cu o săptămână înaintea Paștilor, creștinii ortodocși sărbătoresc Floriile sau Duminica Stâlpărilor, cum mai este …