Tuesday , April 30 2024

Ialomiţianu, despre bugetul pe 2011: Mai mulţi bani la investiţii şi reducerea cheltuielilor sociale

Gheorghe Ialomitianu, ministrul Finantelor

România nu poate elabora un buget numai pentru plata salariilor şi finanţarea cheltuielilor sociale, filozofia bugetară pentru anul 2011 fiind alocarea a cât mai mulţi bani pentru investiţii şi cofinanţare, a declarat joi ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu.

“Filozofia bugetară pentru 2011 este următoarea: cât mai mulţi bani pentru investiţii şi cofinanţare. România nu poate să elaboreze un buget numai să plătească salarii şi să finanţeze cheltuielile sociale”, a spus Ialomiţianu după un seminar organizat de reprezentanţa Comisiei Europene în Romania şi Centrul Român de Politici Europene.

Potrivit ministrului, cheltuielile sociale au o pondere foarte ridicată în buget, reprezentând 69 miliarde lei dintr-un total de 200 miliarde lei cât reprezintă cheltuielile totale.

“Există o decizie foarte clară a Guvernului României privind raţionalizarea cheltuielilor sociale. Ministrul Muncii are această responsabilitate, de reducere a cheltuielilor sociale. În momentul de faţă aceste cheltuieli au pondere însemnată în bugetul consolidat”, a arătat Ialomiţianu.

El a precizat că aşteaptă ca ministrul Muncii, Ioan Botiş, să-i prezinte în perioada următoare varianta optimă de reducere a cheltuielilor sociale.

Vezi si

Unde merg românii în minivacanța de 1 mai și Paști?

Pentru minivacanța de 1 mai și Paște, Londra este destinația cea mai populară, iar Milano …