Thursday , May 2 2024

Vameşii ucraineni nu mai cer prezentarea sumei de 400 de euro la intrarea în ţară

vama siret

 „Obligativitatea se menţine. Nu a fost eliminată din lege, dar de fapt nu se mai cere”, a afirmat consulul general al Ucrainei la Suceava, Vasyl Boiechko, precizând că informaţii în acest sens i-au venit cu precădere din regiunea Cernăuţi, în perioada de dinainte de Paşte

Obligativitatea pentru cetăţenii străini care vor să viziteze Ucraina de a avea la ei 400 de euro nu a fost ridicată, dar totuşi sunt semnale că ar fi desuetă. Consulul general al Ucrainei la Suceava, Vasyl Boiechko, a declarat, ieri, că obligativitatea pentru cetăţenii români care merg să viziteze Ucraina se menţine pentru că noul guvern pro-european nu a adoptat încă o măsură pe această direcţie. Totuşi, în ultima perioadă au existat semnale, după cum chiar diplomatul ucrainean a afirmat în conferinţă de presă, că autorităţile ucrainene de la frontieră nu mai cer celor care vin să viziteze ţara să prezinte o anumită sumă de bani. „Obligativitatea de a avea suma de 400 de euro se menţine. Nu a fost eliminată”, a declarat Vasyl Boiechko, răspunzând unei întrebări pe această temă. „De fapt, după cum mi s-a spus în ultima perioadă, nu se mai cere”, a adăugat consulul general al Ucrainei la Suceava, precizând că informaţii în acest sens i-au venit cu precădere din regiunea Cernăuţi, în perioada de dinainte de Paşte. De altfel, diplomatul ucrainean a precizat, în aceeaşi conferinţă de presă, că situaţia la frontiera cu România estre una stabilă, referindu-se punctual la regiunea Cernăuţi. „Situaţia la Cernăuţi este stabilă. Trecerea frontierei are loc în mod normal”, a declarat Vasyl Boiechko. In legătură cu situaţia tensionată din Ucraina, menţionăm că la Cernăuţi se are în vedere ca la fiecare direcţie să fie un adjunct de naţionalitate română, fapt confirmat ieri de reprezentanţii Consulatului General al Ucrainei la Suceava. (D.P.)

Vezi si

Lucian Harșovschi: Serviciul de închiriere a trotinetelor electrice și-a reluat activitatea

Începând cu data de 1 mai, serviciul de închiriere a trotinetelor electrice al Primăriei Municipiului …