Wednesday , May 1 2024

Guvernul se va consulta cu experţii FMI şi cei ai CE asupra proiectului de buget pentru anul viitor

ponta

Guvernul se va consulta la sfârşitul lunii octombrie cu experţii Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi cei ai Comisiei Europene asupra proiectului de buget pentru anul viitor şi va aproba documentul după aceste discuţii, la începutul lunii noiembrie, a anunţat premierul Victor Ponta.

“Sfârşitul lunii – avem discuţia cu cei de la Comisia Europeană şi FMI, la începutul lui noiembrie trimitem bugetul în Parlament”, a afirmat Ponta, potrivit Mediafax.

El a precizat că proiectul de buget ar urma să fie adoptat şi de Parlament în cursul lunii noiembrie.

Vezi si

Unde merg românii în minivacanța de 1 mai și Paști?

Pentru minivacanța de 1 mai și Paște, Londra este destinația cea mai populară, iar Milano …