Friday , May 3 2024

Sotia si bebelusul lui Mircea Radu nu au fost externati nici la o saptamana dupa nastere

Mircea Radu (45 de ani) a fost surprins zilele acestea foarte agitat, pe treptele spitalului privat din Calea Griviţei, unde sunt internaţi Raluca, soţia lui, şi Tudor, bebeluşul lor, în vârstă de şase zile. Deşi, teoretic, cei doi ar fi trebuit să părăsească unitatea medicală încă de miercuri, doctorii nu vor să semneze externarea. Apropiaţii lui Mircea sunt de părere că unul dintre ei are probleme de sănătate şi că se află încă sub observaţie medicală.
Mircea Radu a devenit, sâmbătă, de Sf. Petru şi Pavel, tăticul unui băieţel, pe care îl vor boteza Tudor: “Băiatul lui tata este frumos, e bine, plânge mult”, spunea el atunci.
În aceste condiţii, vedeta TV ar fi trebuit să-i aibă acasă pe soţie şi pe fiul său cel târziu pe 3 iulie.
Doar că externarea se tot amână, semn că e ceva în neregulă, fapt confirmat şi de apropiaţii lui Mircea, care îl văd speriat şi agitat.
Dr. Cătălin Haiduc (foto), medic primar Obstetrică- Ginecologie, a spus, pentru Libertatea, în ce condiţii se amână externarea, după operaţia de cezariană: “O femeie care a născut prin operaţia de cezariană poate fi externată după 48-72 ore de la intervenţie, dacă nu apar complicaţii cu ea sau cu nou-născutul. Internarea acesteia se poate prelungi în cazul în care apare o complicaţie postoperatorie (hemoragie, infecţie), dacă nounăscutul este prematur, dacă se adaptează mai greu vieţii extrauterine sau dacă apar complicaţii în evoluţia acestuia. În general, recuperarea după operaţia de cezariană durează şase săptămâni, ca şi în cazul naşterii naturale. Primele zile însă sunt mai dificile, durerea postoperatorie şi imobilizarea făcând recuperarea imediată mai lentă”.
În timp ce soţia şi copilul său încă sunt pe patul de spital, Mircea se asigură că acasă totul e pregătit. Iar cât timp el se îngrijeşte de cele casnice, soacra vedetei TV a venit într-un suflet tocmai din Botoşani, la Bucureşti, ca să fie alături de fiica şi de nepotul ei.
Libertatea

Vezi si

Jerry Seinfeld: Stânga radicală și prostiile Political Correctness aduc sfârșitul comediei

Jerry Seinfeld, actorul în vârstă de 70 de ani, a susținut, în cadrul unui interviu …