CAMPIONAT NAȚIONAL DE STREETBALL, TÂRG HANDMADE ȘI ATELIER DE CREAȚIE, ÎN WEEK-END, LA IULIUS MALL SUCEAVA

15/06/17 ora:4:22pm

Week-end-ul aduce noi evenimente atractive la Iulius Mall Suceava. Amatorii de sport au liber la mișcare în cadrul competiției de baschet „Castorii Suceava Streetball by Iulius Mall”, cei pasionați de obiecte lucrate manual sunt așteptați la un târg handmade, prichindeii se vor distra la atelierul de creație, iar petrecăreții sunt invitați la Club Strikers.streetball

De vineri până duminică, în perioada 16 – 18 iunie 2017, parterul Iulius Mall Suceava va găzdui o nouă ediție a Târgului de Handmade. Artizanii lucrului manual îi vor întâmpina pe clienți cu obiecte originale și pline de culoare, în ton cu sezonul însorit. Bijuterii felurite realizate din materiale aparte sau neconvenționale, accesorii și piese vestimentare, tablouri și cutii pentru podoabe pictate manual, cosmetice naturale, jucării și decorațiuni se numără printre ofertele expuse de participanții la Târgul Handmade. Toate aceste articole vor îmbogăți garderoba sau colecțiile de accesorii ale celor care vor să-și exprime personalitatea purtând obiecte unicat.

Vineri seara, de la ora 22.00, Club Strikers din Iulius Mall Suceava îi invită pe amatorii de distracție la o Seară Românească. Cei care iubesc să danseze sau să-și petreacă timpul liber alături de prieteni, pe ritmuri muzicale, vor fi încântați cu hiturile autohtone ale anilor `80, `90 și 2000. Atmosfera retro va fi asigurată de DJ/MC Jacky, iarintrarea este liberă.

Sâmbătă și duminică, pe 17 și 18 iunie, de la ora 10.00parcarea din fața intrării principale în mall se va transforma în teren de baschet pentru competiția „Castorii Suceava Streetball by Iulius Mall”, cea de-a patra etapă din circuitului național de baschet 3×3 Sport Arena Streetball Tour 2017. Competiția este una de amploare și îi are în prim-plan pe aproximativ 150 de tineri care iubesc sportul. Campionatul se desfășoară pe două terenuri de streetball conform standardelor olimpice, sub forma unor jocuri de baschet între echipe formate din câte trei membri, pe categorii de vârstă. Pe lângă meciurile de echipă vor fi și concursuri individuale, surprize muzicale, dar șireprezentații ale majoretelor. Cei care vor să se bucure de baschet o vor putea face în avans, de vineri dimineața, în programul zilei fiind incluse  antrenamente, demonstrații și jonglerii cu aruncări la coșconcursuri pentru copii și părinți, organizate cu sprijinul clubului Castorii Suceava.

Sâmbătă, cei mici vor putea începe vacanța de vară cu o activitate îndrăgită. De la ora 14.00, în zona magazinelor pentru copii, prichindeii vor învăța de la specialiștii Creativ & Deco cum să realizeze jucării în formă de papagal. Toate materialele sunt oferite de Iulius Mall, iar la final, nădrăvanii vor primi cadou propriile creații.