Dorin Goian, dorit pe banca tehnică a Politehnicii Iași

11/12/19 ora:9:27am

Actualul technician al Bucovinei Rădăuți se numără posibilii înlocuitori ai lui Mihai Teja, notează Prosport. Celălalt nume vehiculat pentru postul de antrenor al grupării din Copou este Cristiano Bergodi. Aproape de 39 de ani, pe care îi va împlini chiar mâine, Dorin Goian urmează în acest moment cursurile pentru obținerea licenței PRO 

Conducerea prim-divi­zio­narei Politehnica Iași se pregătește să-l demită pe antrenorul Mihai Teja, iar printre posibilii înlocuitori se numără Dorin Goian, actualmente pe banca Bucovinei Rădăuți.

Informația a apărut ieri în Prosport. “Al cincilea eșec din ultimele șase runde a reușit să creeze o situație încordată la Poli Iași. Conducerea clubului din Copou ar dori demiterea antre­norului Mihai Teja, însă tehnicianul în vârstă de 40 de ani are o clauză de reziliere de 100.000 de euro. În plus, principalul echipei are doar sprijinul jucătorilor, însă publicul este tot mai supărat pe evoluțiile modeste ale echipei alb-albastre. Conducătorii au trei variante de antrenori în momentul de față, dar doar unul este liber de contract: Costel Enache. Ceilalți doi sunt Dorin Goian (Bucovina Rădăuți) și Cristiano Bergodi (FC Voluntari). Primul a fost dorit în vară la Aerostar Bacău, dar a refuzat, Bergodi este foarte iubit după ce a salvat echipa de la retrogradare în urmă cu 10 ani. Meciul cu Gaz Metan Mediaș, sâmbătă, pare a fi decisive pentru soarta lui Mihai Teja. Un eșec acasă ar putea duce la demiterea acestuia, antrenor care a avut un start excelent în debutul campionatului”, notează prosport.ro.

Aproape de 39 de ani, pe care îi va împlini chiar mâine, Dorin Goian a preluat cârma băncii tehnice a Bucovinei Rădăuți în noiembrie 2017, iar în sezonul 2018-2019 a terminat cu gruparea rădăuțeană pe locul 2 în clasamentul seriei I a Ligii a III-a. “Goe” urmează în acest moment cursurile pentru obținerea Licenței PRO. (Dănuț CHIDOVEȚ)