Nutriţia în insuficienţa renală cronică

4/06/14 ora:11:41pm

 

cobuzclaudiu
Insuficienţa renală cronică (IRC) constă în incapacitatea rinichiului de a-şi satisface multiplele funcţii datorită distrugerii lent – progresive şi ireversibile. Manifestările clinice, nespecifice şi variabile, sunt reprezentate de astenie, greţuri, vărsături, crampe musculare, prurit, gust metalic, tulburări neurologice. Multiple afecţiuni renale şi extrarenale evoluează cu alterarea progresivă a funcţiei renale, însă 90% dintre cazuri sunt determinate de: diabetul zaharat, glomerulonefritele sau hipertensiunea arterială. Scopurile terapiei medicale nutriţionale la pacienţii cu IRC sunt următoarele: prevenirea apariţiei deficienţelor şi menţinerea unei bune stări nutriţionale printr-un aport adecvat caloric, proteic, vitamine şi minerale, iar la copii, menţinerea procesului de creştere; prevenirea apariţiei edemelor şi tulburărilor echilibrului hidro-electrolitic prin menţinerea unui aport adecvat de sodiu, potasiu şi lichide; prevenirea apariţiei osteodistrofiei renale printr-un aport corespunzător de calciu, fosfaţi şi vitamină D; permisiunea ca pacientul să urmeze o dietă gustoasă, în funcţie de preferinţe.
Aportul de proteine din dietă reprezintă un factor ce creşte presiunea glomerulară şi, astfel, accelerează progresia IRC. Studiile clinice au evidenţiat efectele benefice ale restricţiei aportului de proteine în încetinirea alterării funcţiei renale. Recomandările pentru aportul proteic în IRC sunt de 0,8 – 0,6 g/kg/zi, în funcţie de stadiu. La pacienţii cu dializă peritoneală sau hemodializă există pierderi zilnice de proteine de aproximativ 20 – 30 g proteine/zi sau în medie 1g/oră. Pacienţii hemodializaţi cu o frecvenţă de trei ori pe săptămână necesită un aport proteic de 1,2 g proteine/kg/zi. Aportul caloric la pacienţii cu IRC trebuie să fie adecvat, astfel încât să prevină catabolismul proteic. În funcţie de starea nutriţională a pacientului, aportul caloric va varia între 25 şi 40 kcal/kg/zi, valorile minime fiind indicate în caz de transplant sau dializă peritoneală, iar cele maxime la pacienţii denutriţi.
La pacienţii cu IRC trebuie monitorizat cu atenţie echilibrul hidro-electrolitic şi anume, valorile TA, ale natremiei, prezenţa edemelor şi aportul de sodiu şi lichide. Aportul de lichide este în general ad libidum, cu excepţia hemodializei, în care lichidele administrate trebuie să acopere diureza plus 750 – 1000 ml/zi. Este foarte important pentru un pacient dializat să nu crească în greutate cu mai mult de 2 – 5% din greutatea corporală sau cu 2 – 3 kg între şedinţele de dializă, deoarece acest spor ponderal are loc pe seama retenţiei hidro-saline. Acest deziderat se poate realiza printr-o dietă cu un aport de sodiu de 2 – 3 g/zi. Dieta permite puţină sare la prepararea alimentelor, fără adaus de sare în momentul consumului şi cu evitarea alimentelor foarte sărate, conserve, murături, afumături, supe din plic. Pacienţii cu hemodializă trebuie instruiţi să-şi automonitorizeze diureza, aportul lichidian, greutatea corporală matinală şi eventuala prezenţă a edemelor. Datorită restricţiei lichidiene, adeseori apare senzaţia de sete, care poate fi înlăturată prin suptul câtorva bucăţi de gheaţă, fructe feliate reci, bomboane acre, mestecarea de gumă cu acid citric sau chiar utilizarea de salivă artificială.
În IRC, pe măsura reducerii filtrării glomerulare renale, apar şi modificări la nivelul metabolismului calcic. Practic, aportul de calciu prin dietă (300 – 500 mg/zi) trebuie suplimentat cu calciu sub formă de carbonat, acetat, lactat, maleat sau gluconat, în doză de 1 – 1,5 g/zi, administrat între mese, pentru a le creşte absorbţia.
În mod practic, care sunt cele mai recomandate alimente în prevenirea şi tratamentul insuficienţei renale? Fructele şi legumele sunt surse importante de vitamine şi minerale, motiv pentru care stau la baza oricărei alimentații sănătoase, dar nu toate sunt recomandate. Fructele si legumele care pot fi consumate cu încredere sunt: fructe de pădure (afine, zmeura, mure), căpșuni şi cireșe, mere, strugurii, varza, conopida, ardei gras roşu, usturoiul şi ceapa. Peştele este unul dintre puţinele alimente care oferă organismului proteine de calitate şi grăsimi sănătoase, numite omega 3. Deoarece gălbenușurile sunt mult mai bogate în grăsimi şi proteine, este recomandat de consumat doar albușul de la ou. Albușurile sunt indicate în dieta de prevenire şi tratare a insuficienţei renale deoarece au un aport proteic mai mic în comparație cu alte surse de proteine. Uleiul de măsline este, de asemenea, indicat în regimul alimentar al persoanelor care suferă de boli de rinichi, deoarece reprezintă o sursă importantă de acid oleic, substanța cu proprietăți antiinflamatorii.
În concluzie, regimul alimentar în IRC trebuie să fie hipercaloric, hipoproteic (în funcție de toleranţa proteică calculată), hiperglucidic, normolipidic/hipolipidic şi normo- sau hiposodat (în prezenţa hipertensiunii arteriale sau a edemelor), cu mese fracționate şi cu volum redus.

Dr. Claudiu Cobuz – medic specialist diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice, Doctor în ştiinţe medicale.
Email: cobuzclaudiu@yahoo.com