Ce este sanatate?

Cea mai renumită și, fără îndoială, cea mai respectată încă definiție a sănătății e aceea dată de OMS (Organizația Mondială a Sănătății), apărută în preambulul constituției ei, către sfârșitul anilor ’40. Ea sună astfel: “Sănătatea e o stare de totală bunăstare fizică, mintală și socială, și nu doar lipsa bolii sau a infirmității”. Această definiție a izvorât din convingerea OMS că siguranța viitoare a păcii mondiale stă în ameliorarea sănătății fizice, mintale și sociale.

Toată lumea știe că sănătatea fizică înseamnă absența bolii și a oricărei infirmități, în prezența energiei și a vitalității suficiente pentru îndeplinirea datoriilor zilnice și a activităților recreaționale, fără a obosi în mod deosebit. Sănătatea socială se referă la abilitatea de a comunica în mod eficient cu oamenii din jur și cu mediul social, prin angajarea în relații personale satisfăcătoare. Există nenumărate dovezi că cei care au multe legături sociale se îmbolnăvesc mai rar și sunt mai satisfăcuți de viață. Sănătatea mintală sau psihică se referă atât la absența tulburărilor psihice, cât și la capacitatea de a rezolva solicitările vieții cotidiene și relațiile sociale, fără probleme emotive sau de comportament. Se știe că bunăstarea psihică are mult de-a face cu sănătatea psihică.

“Sănătatea nu este totul”, a spus cineva, “însă, fără sănătate, totul este nimic”. Iar filozoful german Schopenhauer afirma: “Nouă zecimi din fericirea noastră se bazează pe sănătate”. Si fiindcă toți oamenii vor să fie fericiți, nu ne mirăm de ce se vorbește atât de des despre sănătate. Este adevărat că, până la o anumită vârstă, sănătatea pare să fie ceva de la sine înțeles, la care majoritatea oamenilor n-au timp să se gândească, de parcă sănătatea ar fi un cont inepuizabil în bancă, de miliarde. Așa se face că, în vâltoarea multiplelor preocupări, cei mai mulți nici nu se gândesc că ar avea rost să facă ceva pentru sănătatea moștenită fără vreun efort special, de la părinți, și pe care speră s-o transmită urmașilor lor. Nu-și dau seama cât de mult putem face în favoarea sau în defavoarea sănătății și nici nu se gândesc la consecințele care, mai devreme sau mai târziu, vor apărea negreșit. Vestitul medic al antichității, Hipocrate, spunea că dorea mai degrabă să cunoască ce fel de persoană e bolnavul decât să știe ce fel de boală are. Iar celebrul clinician canadian, Sir William Osler, scria, în secolul al XIX-lea, că evoluția tuberculozei are mai mult de-a face cu ceea ce se întâmplă în mintea bolnavului decât în plămânii lui.

Funcție de etapă istorică și de factori politici și economici, îngrijirea sănătății poate fi centrată mai mult pe diagnosticul și tratamentul bolilor, sau pe prevenția lor. În lumea dezvoltată, momentan, sistemele de sănătate furnizează o îngrijire centrată pe diagnostic și tratament, această caracteristică fiind însă moștenită, filozofia care a stat la baza sistemelor apărând pe la începutul secolului trecut, când factorii care afectau cu preponderență sănătatea erau de natură acută și infecțioasă, afectând o populație tânără dintr-un grup uman cu speranță de viață mai redusă. Există deci momentan o nepotrivire între mijloacele de îngrijire oferite de sistemele de sănătate actuale, bazate pe tehnologii avansate și costisitoare de diagnostic și tratament, și problemele la care trebuie să facă față populația azi, îmbătrânită și afectată fiind de complexe maladii cronice. Această nepotrivire se traduce în primul rând prin creșterea accelerată a costurilor sistemelor de sănătate în țările dezvoltate, unde resursele sunt în majoritate concentrate pe căutarea a câte unui “glonț magic” pentru fiecare maladie sau simptom. În această cursă contra cronometru, nu numai îngrijirea sănătății este afectată, economia însăși suferind ca urmare a concentrării resurselor bugetare pe sănătate și neglijarea inerentă a celorlalte necesități ale comunităților.

Sănătatea poate fi comparată cu un miraj. O putem atinge, dar niciodată n-o deținem în totalitate. Sănătatea nu e ceva ce poți poseda, ci un proces; e o cale de a fi. Niciodată nu putem spune “sunt absolut sănătos”, ci putem fi mereu în mers, în înaintare, căutând să atingem o țintă care, în sine, e de neatins. Concepția că bolile societății apusene sunt legate de stilul de viață și că ele se pot preveni, fiind chiar reversibile, constituie cea mai importantă descoperire medicală a secolului XX. E mult mai simplu sa previi decât sa tratezi. De aceea ar trebui sa avem mai multă grijă de noi, sa încercăm să existe un echilibru în tot ceea ce facem. Nici prea mult, nici prea puțin. Excesele de orice fel sau dimpotrivă, privarea noastră de anumite lucruri, sunt cele care ne împiedică sa avem un organism sănătos.

       Claudiu COBUZ – 

medic primar diabet zaharat, nutriție și boli metabolice.

Doctor în științe medicale. email: cobuzclaudiu@ yahoo.com