Alte stiri
Vot în Parlament: Alegerile prezidențiale pot fi organizate în septembrie. Legea merge la promulgare
5 March, 2024
Parlamentul de la Kiev a cerut refacerea controversatului proiect de lege privind mobilizarea
12 January, 2024
Guvernul condus de Boris Johnson îi va cere Reginei Elisabeta să suspende Parlamentul imediat ce aleșii se întorc la muncă, în septembrie. Se va întâmpla cu numai câteva săptămâni înainte de termenul pentru Brexit, relatează BBC.
„E timpul ca un nou guvern și un nou premier să facă un plan pentru țară, după ce ieșim din Uniunea Europeană”, a spus o sursă guvernamentală citată de BBC.
Boris Johnson spune că vrea ca Marea Britanie să părăsească UE la 31 octombrie cu un acord, dar că, în lipsa acestuia, preferă să scoată țara din blocul comunitar fără acord decât să amâne termenul.
În urma acestei declarații, mai mulți parlamentari din opoziție au spus că vor să blocheze o ieșire fără acord și că vor face acest lucru prin intermediul legislativului.
Tags Boris Johnson dizolvare Parlament Regina
Consumatorii trebuie să acorde o atenție deosebită aspectului exterior al produselor din pește și chiar …