Doi copii si bunicii lor au murit luati de viitura in Tulcea

11/07/18 ora:12:06pm

Patru persoane au murit dupa ce au incercat sa traverseze cu caruta, marti noaptea, un parau umflat de ploi intr-un sat din judetul Tulcea, doua dintre victime fiind copii.

inundatiiInitial, au fost gasite doar trei victime din patru, fiind vorba despre o femeie si cei doi nepoti ai acesteia.

Salvatorii au gasit apoi si trupul unui barbat, sotul femeii decedate. Cei doi au incercat sa isi salveze nepotii din calea apelor, insa traversarea paraului le-a fost fatala.

Salvatorii Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Tulcea a fost alertati, marti, in jurul orei 20:30, printr-un apel la 112, dupa ce doi adulti si doi minori au fost luati de apele umflate ale unui parau din satul Magurele, comuna Topolog din judetul Tulcea, in timp ce incercau sa-l traverseze intr-o caruta.

“La fata locului au fost deplasate o autospeciala de stingere cu apa si spuma, un echipaj SMURD si opt subofiteri de la Statia de pompieri Babadag, un autocamion de interventie si o barca pneumatica, o autospeciala de munca operativa si sapte subofiteri”, au anuntat reprezentantii ISU Tulcea.

Ei au reusit sa gaseasca aproape de miezul noptii doua dintre victime, o femeie de 58 de ani si un copil de 4 ani, ambele in stop cardio-respirator.

Medicii au incercat sa ii resusciteze, dar niciunul nu a raspuns manevrelor, murind.

Ulterior, a fost gasit inca un copil, o fetita, de asemenea decedata.

Potrivit ISU Tulcea, cele patru victime care au murit sunt o femeie de 58 de ani, un barbat de 68 de ani, o fetita de 7 ani si un baiat de 4 ani.