Friday , April 26 2024

Comunităţile de maghiari cer autonomie la Bruxelles. Laszlo Tokes: Ungaria să protejeze minorităţile care trăiesc în zone cedate ţărilor învecinate

Comunităţile de maghiari din afara Ungariei vor supravieţui doar dacă le vor fi acordate autonomii “geografice, personale şi particulare”, potrivit unei declaraţii a Consiliului Autonomiei maghiare, care a organizat miercuri o reuniune la sediul Parlamentului European din Bruxelles, relatează MTI.
Organizaţiile care fac parte din Consiliu vor folosi toate mijloacele legale în vederea obţinerii autonomiei pentru toţi maghiarii, care este “crucială pentru stabilitatea europeană”, potrivit documentului.
Participanţii la reuniune au ajuns de asemenea la concluzia că ar trebui creată o cartă europeană pentru protejarea drepturilor minorităţilor etnice.
Potrivit europarlamentarului român Laszlo Tokes, Consiliul vrea ca Ungaria să protejeze minorităţile maghiare care trăiesc în zone cedate ţărilor învecinate, în baza tratatelor de pace încheiate la sfârşitul celor două războaie mondiale.
Comunităţile de maghiari vor ca oficialii ţărilor lor să înceapă negocierile privind problema autonomiei şi ele cer Uniunii Europene să sprijine eforturile lor, a adăugat Tokes.

Vezi si

VIDEO. Marcel Ciolacu: Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți

Aflat la Timișoara pentru o ședință de Guvern, Marcel Ciolacu a vorbit joi într-o conferință …