Friday , April 26 2024

Bercea Mondial rămâne în arest

Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, acuzat de tentativă la omor calificat după ce şi-ar fi înjunghiat nepotul, va rămâne în arest, după ce magistraţii Curţii de Apel Craiova au respins recursul avocaţilor în cazul acestuia.
Magistraţii Curţii de Apel Craiova au respins ca nefondat recursul lui Sandu Anghel şi l-au obligat pe inculpat la plata cheltuielilor de judecată.
Fănica Anghel, soţia lui Bercea Mondial, a declarat imediat după aflarea deciziei instanţei craiovene că justiţia îşi va face datoria şi-l va declara nevinovat pe soţul ei.
“O să vedeţi că este nevinovat”, a spus Fănica Anghel.
Unul dintre copiii minori ai lui Bercea Mondial a acuzat justiţia şi pe procurorul Eugen Iacobescu, spunând că “este o mânăreală între procuror şi instanţele de la Olt şi Craiova”.
Decizia instanţei a fost pronunţată în şedinţă publică.
La pronunţarea hotărârii instanţei, în sala de judecată se aflau aproximativ 15 persoane – familia şi alte rude ale lui Bercea Mondial.
Sandu Anghel a fost arestat, duminică, de Tribunalul Olt într-un dosar în care este cercetat pentru tentativă la omor calificat, după ce şi-ar fi înjunghiat nepotul, Ionuţ Anghel, zis Mercedes, care a fost internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova.
În referatul Tribunalului Olt se arată că acesta susţine în declaraţia dată instanţei că este convins că “atitudinea sa ilicită nu va ajunge să fie sancţionată penal”, date fiind “alianţe” cu persoane publice importante, “care i-au botezat pe fiii săi”.
“Pericolul concret rezultă şi din conduita generală a inculpatului, caracterizată prin megalomanie şi spirit dominator, care i-au fundamentat convingerea că atitudinea sa ilicită nu va ajunge să fie sancţionată penal, pe baza numeroaselor sale legături de afinitate prin alianţe realizate cu persoane cu funcţie de conduită publică importante, care i-au botezat pe fiii săi, aşa cum rezultă din chiar declaraţia inculpatului, luată la această instanţă”, se arată în referatul Tribunalului Olt privind arestarea preventivă a lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial.

Vezi si

ANPC: Consumatorii să refuze să cumpere produse din pește despre care au îndoieli privind gradul de prospețime

Consumatorii trebuie să acorde o atenție deosebită aspectului exterior al produselor din pește și chiar …