Saturday , April 27 2024

Băsescu despre amânarea aderării României la Schengen: Un act de discriminare la adresa României

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, într-o declaraţie de presă, că scrisoarea miniştrilor de interne francez şi german prin care se cere Comisiei Europene amânarea intrării României în Schengen este un act de discriminare la adresa României.

Nu vom accepta o discriminare din partea nimănui. Un precedent de încălcare a tratatului de aderare al unui stat poate duce la alte abuzuri în continuare. România are dreptul să se bată pentru drepturile ei. Trebuie să avem aceleaşi condiţii de acces pe care le-au avut toate statele.
*
În urma deciziei COREPER s-a înaintat la Parlament documentaţia pentru avizul consultativ de intrare în UE. Decizia cu privire la accesul în Schengen o va lua Consiliul JAI.
*
Dincolo de discriminare se ajunge la exagerări. Domnii miniştri leagă accesul României în Schengen de gestionarea frontierelor la nivelul UE. Cei doi fac referire la politica de azil a UE ca şi cum ar avea vreo legătură cu accesul României la Schengen. Este o argumentaţie forţată, făcută din lipsa de argumente. Sper ca în perioada următoare să putem clarifica toate aceste lucruri. Va trebui să accelerăm şi reformele în administaţie, să fim eficienţi în combaterea corupţiei şi să luăm măsuri de reformă în administraţia publică. Nu este o favoare, ci o obligaţie pe care România şi-a asumat-o. Nu vreau să analizez motivările poziţiilor acestor doi miniştri. Sper să putem clarifica şi la nivel bilateral şi la nivelul Uniuniii Europene această situaţie. În calitate de şef de stat am obligaţia să clarific chestiunea poziţiei celor doi miniştri.
*
Parlamentul nu înţelege că deciziile de protejare a unor membri ai săi din punct de vedere al accesului justiţiei la ei este un risc pe care şi l-a asumat. În România parlamentul protejează oameni presupuşi a fi implicaţi în fapte de corupţie.
*
Scrisoarea conţine şi realităţi ale noastre, care nu pot fi contestate pentru că şi eu şi mulţii alţii le-au semnalat frecvent. Pe fond este vorba de funcţionarea justiţiei şi a instituţiilor statului. Încă avem probleme în funcţionarea CSM.
*
Toate rapoartele care vizau pregătirea tehnică a României arată că România a îndeplinit condiţiile tehnice.
*
Apreciez că scrisoarea celor doi miniştri este un act de discriminare la adresa României. Introducerea de noi condiţionalităţi contravine dreptului european şi crează un precedent inacceptabil. România are un tratat de aderare la UE, în care sunt precis stipulate condiţiile de acces în Schengen.
Miniştrii de Interne ai Franţei şi Germaniei au transmis CE o scrisoare prin care se solicită amânarea aderării României, dar şi a Bulgariei, la Schengen, solicitarea fiind de asemenea adresată preşedinţiei belgiene a UE şi Ungariei, care va prelua preşedinţia, au declarat surse europene. Sursele citate au declarat, pentru MEDIAFAX, că este vorba despre un demers franco-german adresat atât Comisiei Europene, cât şi preşedinţiei belgiene în exerciţiu a UE, precum şi viitoarei preşedinţii ungare a Uniunii, al cărei mandat va începe la 1 ianuarie 2011.

Vezi si

VIDEO. Marcel Ciolacu: Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți

Aflat la Timișoara pentru o ședință de Guvern, Marcel Ciolacu a vorbit joi într-o conferință …

One comment

  1. basescule esti cel mai mare gunui de pe fata pamantului. inghiti te ar pamantul cu tot cu parlament si acest guvern de pitici mojici sa te urmeze de urgenta.