Antonescu: Din 20 mai lucram la revizuirea Constitutiei

7/05/13 ora:1:25pm

crin-antonescuPreşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, că din data de 20 mai Comisia parlamentară pentru revizuirea Constituţiei va începe dezbaterile astfel încât raportul asupra modificării legii fundamentale să fie finalizat la sfârşitul actualei sesiuni parlamentare.

Antonescu a declarat că între principalele teme ale USL pentru acest an este finalizarea procesului de revizuire a Constituţiei.

“Probabil în jurul datei de 20 mai, odată cu încheierea lucrărilor Forumului Constituţional, vor începe şi lucrările curente şi intense ale comisiei parlamentare pentru elaborarea proiectului de revizuire. Calendarul pe care noi îl anticipăm, pe care îl dorim şi pe care încercăm să-l parcurgem este ca până la sfârşitul acestei sesiuni parlamentare proiectul din comisie să fie adoptat”, a declarat Antonescu, preşedintele Comisiei parlamentare pentru revizuirea Constituţiei.

Liderul PNL a precizat că, în principiu, referendumul pentru revizuirea Constituţiei va avea loc în toamna acestui an.
El a mai precizat că teme la fel de importante până la sfârşitul acestui an sunt procesul de regionalizare, revizuirea legii electorale şi a legii referendumului.

La rândul său, premierul Victor Ponta a afirmat că în toamna acestui an proiectul de revizuire a Constituţiei va trebui adoptat şi în Camera Deputaţilor.

“Senatul trebuie să aprobe până la sfârşitul actualei sesiuni, după care în toamnă Camera (Deputaţilor – n.r.), pentru că aşteptăm… E o discuţie pe care am avut-o cu domnul Antonescu şi am mers la Strasbourg cu acest mesaj: vom merge la referendum, la aprobarea finală a revizuirii Constituţiei numai după ce avem un aviz al Comisiei de la Veneţia”, a susţinut Ponta.

Antonescu a completat precizând că miercuri şi joi vor avea loc dezbateri la Senat pe tema revizuirii Constituţiei cu participarea unor reprezentanţi ai Comisiei de la Veneţia.

“Regionalizarea, descentralizarea, tot acest ansamblu legislativ… E dificil de estimat în acest moment un calendar. Sigur că noi am vrea să facem lucrurile cât mai repede şi cât mai bine, pe de altă parte sunt teme care trebuie să aibă şi dezbatere publică, sunt teme în care nu acţionăm cu pârghia forţei unei majorităţi parlamentare consistente, ci încercăm maximum de consens”, a mai susţinut preşedintele PNL, menţionând că în acest caz nu este vorba despre o “constrângere”.