Friday , April 26 2024

Un individ din Vatra Moldoviţei şi-a dat foc, după care şi-a incendiat şi fiul

Un bărbat de 59 de ani, după ce a băut bine la crâşma din sat, a mers acasă şi a început să facă scandal. La un moment dat şi-a turnat benzină pe mâini şi şi-a dat foc. Fiul său a încercat să intervină, însă individul a aruncat şi pe el benzină, ambii ajungând la spital cu arsuri pe corp  

ambulanta_urgente [800x600]

In data de 5 iulie 2015, în jurul orei 20.15, David Ilie Vereha, de 28 de ani, din satul Paltinu, comuna Vatra Moldoviţei, a anunţat prin 112 faptul că a suferit arsuri şi că are nevoie urgent de îngrijiri medicale. La faţa locului s-a deplasat o patrulă a Secţiei 14 Poliţie Rurală Vama care l-a găsit pe apelant cu arsuri la nivelul coapsei piciorului drept şi în zona şoldului drept, cât şi pe Ioan Vereha, de 59 de ani, tatăl acestuia, care avea arsuri pe mâini, piept şi abdomen.
Poliţiştii, din discuţiile purtate cu cei doi, dar şi cu Emilia Vereha, au aflat că pe 5 iulie a.c., Ioan Vereha a consumat băuturi alcoolice la magazinul mixt din sat, iar când s-a întors acasă a început să facă scandal. La un moment dat, bărbatul a luat o sticlă de benzină cu care s-a stropit după care şi-a dat foc. Fiul acestuia, David Vereha văzând cele întâmplate a încercat să intervină pentru a-l stinge pe tatăl său, însă acesta s-a opus şi cu intenţie l-a stropit şi pe fiul său cu benzină, iar focul aprins de pe acesta s-a extins şi la tânăr, provocând astfel arsuri ambelor persoane.
La faţa locului a ajuns şi o ambulanţă care le-a oferit îngrijiri medicale celor doi, după care i-a transportat la Spitalul municipiului Câmpulung Moldovenesc, unde au fost diagnosticaţi cu „arsuri de gradul III la nivelul membrelor superioare, a pieptului şi a abdomenului”, în cazul lui Ioan Vereha, care a şi fost transferat la Spitalul Judeţean Suceava, în timp ce David Vereha a primit diagnosticul de „arsuri de gradul II la nivelul coapsei piciorului drept şi în zona şoldului drept”, rămânând internat la unitatea spitalicească din Câmpulung Moldovenesc.
In acest caz poliţiştii au întocmit un dosar penal pe numele lui Ioan Vereha pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală. (C.Z.)

Vezi si

Elevii Teodor Cârloanță și Marian Nicolay Ionescu, în lotul lărgit pentru Olimpiada Internațională de Biologie din Kazahstan

Marian Nicolay Ionescu a obținut Mențiune acordată de Ministerul Educației și elevii Teodor Cârloanță, Amalia …