Sunday , May 19 2024

Un fălticenean candidează pentru o funcție de consilier local la Florența

Cătălin Condurache are 48 de ani și trăiește de 23 de ani în Italia. El candidează la alegerile locale din Florența, de pe 26 mai, pe lista  „+Europa”,  deoarece susține că s-a regăsit în ideile acestui partid: Europa federală, cetățenie europeană, integrare

În acest an, pe data de 26 mai în Italia au loc atât alegeri europarlamentare, cât și cele administrative, iar printre românii care candidează la posturi de consilieri în cadrul Primăriilor se numără și Cătălin Condurache, originar din Fălticeni și care trăiește în Italia de 23 ani.

Potrivit revistei românilor din Italia, „Rotalianul”, Că­tălin Condurache are 48 ani și candidează pentru un post de consilier la Primăria Florența.Este de menționat că din cei 23 de ani de activitate în Italia, 6 ani a lucrat într-un centru de asistență tehnică de telefonie, iar apoi ca project manager pentru o societate farmaceutică. „Din păcate, imaginea noastră în Italia a evoluat negativ, trecând de la o oarecare indiferență dată de un număr relativ mic de emigranți din primii ani după revoluție la o atitudine de intoleranță, alimentată în ultimul timp de valul de naționalism și de xenofobie care traversează atât politica Italiei, cât și cea internațională”, a declarat Cătălin Condurache pentru Rotalianul, într-un articol apărut săptămâna trecută sub semnătura Danielei Stoica.

El nu-și ascunde nici opțiunea sa politică din țara mamă – Uniunea Salvați România (USR), motivând-o prin speranța că se poate face politică din pasiune și nu din interes – însă în Italia va candida pe lista „^Europa” deoarece s-a regăsit în ideile acestui partid: Europa federală, cetățenie europeană, integrare. Referitor la o abordare pe plan local, în ceea ce privește orașul în care trăiește și muncește de peste două decenii, Cătălin Condurache afirmă că va propune amenajarea unuia din multele spații comunale nefolosite pentru desfășurarea activităților socio-culturale ale românilor din Florența, în colaborare cu autoritățile române, precum și colaborarea cu un birou de avocatură pentru ajutorul românilor aflați în dificultate, mulți suferind de pe urma contractelor de muncă inechitabile și a lipsei de informații corecte privind documentele. „Voi propune înființarea unui program dedicat copiilor români care ajung în Italia și au nevoie de ajutor pentru a fi integrați în sistemul de învățământ italian, pentru a îmbunătăți rezultatele școlare și a combate abandonarea timpurie a studiilor, precum și finanțarea cursurilor de italiană pentru copii și adulți”, a mai precizat Cătălin Condurache pentru „Rotalianul”.

Conform sursei citate, în Florența sunt rezidenți aproape 10.000 de români, din circa 60.000 de străini, fiind naționalitatea cea mai numeroasă după italieni. (D.P.)

 

Vezi si

Candidații liberali la primăriile Comănești și Cacica, ”doi stâlpi ai Bucovinei”, lansați în prezența lui Gheorghe Flutur

Gheorghe Flutur, prim-vicepreşedinte PNL și președintele Consiliului Județean Suceava, a participat vineri la lansarea a …