Friday , May 3 2024

Trei pietoni loviți mortal de mașini, în mai puțin de jumătate de oră

Trei bărbați, cu vârste cuprinse între 63 și 71 de ani, au decedat în mai puțin de jumătate de oră după ce au fost loviți. Dacă doi dintre pietoni traversau neregulamentar strada, cel de-al treilea se deplasa pe mijlocul drumului

 
politie urmarire_tn


Vineri seară, 16 septembrie 2016, nu mai puțin de trei pietoni au fost loviți mortal de mașini, în doar jumătate de oră. La ora 20.00, Dumitru Ungureanu, de 19 ani, din comuna Mălini, în timp ce conducea autoturismul Volkswagen Passat, pe DJ 209 A, pe raza localității Mălini, din direcția comunei Cornu Luncii spre comuna Slatina, l-a surprins și accidentat pe Ion Chiriloaia, de 63 de ani, localnic, care traversa strada prin loc nepermis și fără să se asigure. Din impact pietonul a fost aruncat pe sensul opus fiind acroșat de autoturismul Volkswagen Pasat condus de Dionisie Macoveiciuc, de 54 de ani, din aceeași localitate. În urma accidentului a rezultat decesul pietonului Ion Chiriloaia. {oferii au fost testați cu aparatul etilotest rezultatele fiind negative, după care le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Cadavrul a fost depus la morga Spitalului municipal Fălticeni în vederea efectuării necropsiei. Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „ucidere din culpă”.
La ora 20.05, Răzvan Zugrav, de 23 de ani, din comuna Fântânele, a condus pe DJ 290, pe direcția Fântânele – Roșcani, autoturismul Audi, iar în fața unei case de pe raza localității de domiciliu, l-a surprins și accidentat pe Petru Chioartă, de 69 de ani, localnic, care mergea pe partea carosabilă. Pietonul se deplasa pe sensul de mers al mașinii, în apropierea axului drumului. Personalul medical sosit la locul accidentului a constatat decesul bărbatului de 69 de ani. Cadavrul a fost depus la morga Spitalului Județean Suceava în vederea efectuării necropsiei. {oferul a fost testat cu alcooltestul rezultatul fiind negativ, după care i-au fost prelevate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Oamenii legii au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „ucidere din culpă”.
La ora 20.25, Gheorghe Săvuță, de 59 de ani, din municipiul Iași, în timp ce conducea autoturismul Toyota Avensis, pe DN 17, pe raza localității Molid, pe direcția Gura Humorului – Câmpulung Moldovenesc, l-a surprins și accidentat pe Gheorghe Luchian, de 71 de ani, din comuna Vama, care traversa drumul prin loc nepermis, ducând de căpăstru un cal. În urma coliziunii a rezultat decesul bătrânului, moartea calului, avarierea mașinii și rănirea ușoară a șoferului. Ieșeanul a fost testat cu aparatul etiloltest rezultatul fiind negativ, după care i-au fost recoltate probe de sânge pentru determinarea alcoolemiei. Cadavrul persoanei decedate a fost dus la morga Spitalului Municipal Câmpulung Moldovenesc în vederea efectuării necropsiei. Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „ucidere din culpă”. (Dănuț ZUZEAC)
 
 
 

Vezi si

Lucian Harșovschi: Serviciul de închiriere a trotinetelor electrice și-a reluat activitatea

Începând cu data de 1 mai, serviciul de închiriere a trotinetelor electrice al Primăriei Municipiului …