Friday , April 26 2024

Suceava sub un nou cod galben de ninsori şi vânt, incepand de duminică seară

cod 2

Aproape toată ţara, mai puţin colţul de nord-vest, respectiv 34 de judeţe, va fi sub cod galben de ninsori, intensificări ale vântului, precipitaţii mixte şi polei, de duminică seară până luni noapte, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).
Atenţionarea este valabilă de duminică, de la ora 20.00 până luni la ora 23.00, în Capitală şi judeţele Ilfov, Giurgiu, Mehedinţi, Dolj, Gorj, Olt, Teleorman, Argeş, Vâlcea, Dâmboviţa, Prahova, Călăraşi, Ialomiţa, Constanţa, Tulcea, Brăila, Buzău, Galaţi, Vrancea, Vaslui, Bacău, Neamţ, Suceava, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Alba, Hunedoara, Arad, Timiş şi Caraş-Severin.
Ninsorile vor cuprinde treptat cea mai mare parte a ţării, iar în sud şi sud-est vor fi abundente şi se va depune un strat nou şi consistent de zăpadă. În Lunca Dunării şi în Dobrogea precipitaţiile vor fi mixte şi se va depune polei.
În cea mai mare parte a Munteniei, în jumătatea de sud a Moldovei, în Dobrogea şi în estul Olteniei, vântul va prezenta intensificări temporare, cu rafale de peste 70 km/h, viscolind şi troienind zăpada, potrivit atenţionării.

Vezi si

Elevii Teodor Cârloanță și Marian Nicolay Ionescu, în lotul lărgit pentru Olimpiada Internațională de Biologie din Kazahstan

Marian Nicolay Ionescu a obținut Mențiune acordată de Ministerul Educației și elevii Teodor Cârloanță, Amalia …