Tuesday , April 30 2024

"Stranierii” nu s-au înghesuit la cumpărat apartamente în această vară

burdujeni

Nici creditele în lei care se acordă la proiectul „Prima Casă” nu au ajutat piaţa imobiliară, ci mai degrabă au blocat-o. Unii suceveni au renunţat să mai vândă apartamentele la preţurile scăzute iar pe fondul ofertei slabe din punct de vedere financiar, au fost cazuri de proprietari care au cedat mult sub preţul pieţei

 
Luna august nu a fost caracterizată de un aflux al cetăţenilor care lucrează în străinătate şi care să fi venit în Suceava cu sume mari de bani cu care să cumpere apartamente. Incercând să facă haz de necaz, unii agenţi imobiliari au spus că îi aşteaptă în septembrie pe cei care trebuiau să ajungă încă din august. „Cred că de acum încolo vom putea vorbi de criză”, a spus Liliana Prundeanu, de la agenţia imobiliară OVI. Ea a spus că în luna august au fost intermedieri pe piaţa imobiliară, dar în ce priveşte cele făcute de cetăţenii din afară, acestea au fost modeste, ca şi sumele cu care veneau. Rareori călca pragul unei agenţii imobiliare cineva care să dispună de 30 de mii de euro sau chiar peste. „Faptul că au umblat agenţii în luna august foarte mult pe teren nu înseamnă că au fost şi multe contracte încheiate”, a spus unul dintre agenţii imobiliari contactaţi. Spre exemplu, Maria Mihai de la agenţia imobiliară IMOSTAR şi Gabriel Naie de la agenţia imobiliară ProCredit au spus că în unele situaţii au fost contactaţi de unii cetăţeni care doreau să cumpere şi, după ce timp de o săptămână i-au purtat pe la diverse imobile, nu le-au mai răspuns la telefon.
„In luna august a mers treaba sub aşteptări iar din ce am putut să constat, este o situaţie care se petrece nu doar în cazul meu. Statistic, la un calcul pe această vară, situaţia nu se modifică foarte mult. Si până acum, pe un eşantion de patru până la cinci sute de locuinţe, vânzarea era între 20 şi 22 de procente. Este o situaţie de ani de zile. In această vară, din 420 de locuinţe luate în calcul, s-au vândut puţin peste 21%. Proprietarii care au cerut un preţ mai mare faţă de data precedentă au crescut de la 2% la 4%, dar şi cei care au coborât preţul au ajuns la 37% faţă de 35%”, a declarat Dinu Ungureanu, patronul agenţiei imobiliare Family. Cei ce nu mai vând şi vor să închirieze imobilele sunt cam în jur de 1,4% faţă de 1,8% faţă de trei luni în urmă.
In realitate, piaţa este săracă în oferte iar acest lucru se poate observa şi din anunţurile care se dau, susţin unii agenţi imobiliari. Potrivit acestora, de multe ori ţine şi de noroc sau de felul în care unii cumpărători pun problema în raport cu clienţii. „In general, s-a mai tranzacţionat câte ceva, dar sunt şi multe cazuir de cumpărători de pe plan local care încearcă piaţa de un an de zile. Din afară, în luna august, au venit puţini şi cu mofturi mari. Unii care s-au întors din străinătate vin şi fac uneori oferte de-a dreptul ridicole. Vor cu 20 – 22 de mii de euro să cumpere un apartament cu două camere în centrul oraşului, doar pentru că vin cu banii jos, nu cu credit de la bancă. Este supărător şi uneori nici nu vor să înţeleagă că, totuşi, nu acestea sunt preţurile”, ne-au povestit mai mulţi agenţi imobiliari din Suceava.
Cu toate acestea, există şi situaţii de apartamente care s-au tranzacţionat la nişte preţuri foarte mici, mult sub cât ar fi piaţa imobiliară suceveană. De regulă, au fost situaţii pasagere când unii cetăţeni au profitat de faptul că proprietarii voiau să scape mai repede de locuinţe şi au aşteptat un moment prielnic. Cele mai multe cazuri de acest fel au fost de garsoniere şi apartamente cu două camere care au fost achiziţionate la preţuri cu 25% şi chiar cu 33% faţă de media în cartierele respective. O situaţie de acest fel a fost menţionată de Maria Mihai, în legătură cu un apartament cu trei camere, fără îmbunătăţiri, situat pe strada Samuil Ispoescu şi care a fost cumpărat cu 34 de mii de euro. Un alt apartament cu două camere, semidecomandat, fără îmbunătăţiri, situat la etajul doi al unui bloc de pe strada Stefan cel Mare a fost tranzacţionat cu 23 de mii de euro, după cum a spus tot Maria Mihai. „Stiu despre aceste tranzacţii pentru că preţurile erau altele iar mai multă vreme am încercat să găsim clienţi la un preţ mai bun. Cineva a venit din Italia şi, după mai multe tatonări, a mers singur şi a discutat cu proprietarul şi a reuşit să cumpere apartamentul, cu banii jos, la un preţ foarte mic”, a spus Maria Mihai. Gabriel Naie a confirmat că ştie despre acest caz, dar a spus că din ce informaţii deţine, persoana care l-a vândut primise locuinţa cu titlu de moştenire şi a vândut-o sub preţul pieţei pentru că se grăbea. Intâmplarea face că şi cel care a cumpărat se grăbea să plece înapoi la muncă în străinătate, dar venise cu bani gheaţă.
In general, tariful pe care îl au apartamentele în municipiul Suceava nu a scăzut foarte mult faţă de prima parte a anului, deşi unele modificări se pot constat iar raportul cerere şi ofertă s-a diminuat. O noutate semnalată de o parte a agenţilor imobiliari este aceea că vânzările de locuinţe în cartierul Burdujeni sunt încă destul de bune, însă nu toţi agenţii imobiliari susţin această variantă. Explicaţia pentru vânzarea de locuinţe în cartierul Burdujeni este legată de accesibilitatea preţurilor în raport cu cele din alte cartiere ale oraşului şi, totodată, cu spaţiul mai generos pe care apartamente situate în blocurile vechi din cartierele Burdujeni şi Obcini îl au în raport cu cele din alte zone ale Sucevei.
După cum a spus Liliana Prundeanu, cele mai scumpe apartamente din blocurile vechi din Suceava se găsesc în Obcine, unde media preţurilor la cele cu două camere trece de 33 de mii de euro, deşi în funcţie de îmbunătăţiri poate depăsşi chair 35 de mii. In zona centrală tarifele medii sunt cu aproximativ două mii de euro sub cele din cartierul Obcine iar în Burdujeni, după cum au spus mai mulţi agenţi imobiliari, preţurile nu sunt foarte diferite faţă de cele din centrul Sucevei şi interesul este în continuare, în limitele generate de această criză, pe motiv că sunt spaţioase. De asemenea, în zona cenrtală predomină apartamentele nedecomandate sau semidecomandate, atât în cazul celor două, cât şi la cele cu trei camere. In Burdujeni predomină, însă, apartamentele decomandate.
Totuşi, din cauză că nu au fost bani mulţi în piaţă, nu s-au tranzacţionat multe apartamente cu trei camere. Si în cazul acestora, după cum au spus mai mulţi agenţi imobiliari, în luna august au fost unele tranzacţii în jurul a 33 – 35 de mii pe apartamente decomandate şi sub 30 de mii pe nedecomandate, adică sub preţul pieţei.
De menţionat că o altă cauză pentru care nu au fost multe tranzacţii imobiliare în august, pe lângă cea că „stranierii” nu au venit cu mulţi bani gheaţă, a fost cea legată de programul „Prima Casă”. Acordarea de credite în lei şi schimbarea unor condiţii i-au determinat pe unii suceveni, după cum au confirmat unii agenţi imobiliari, să mai reflecteze. „Din păcate programul Prima Casă nu prea merge. Sunt bănci care au fonduri. Am fost contactat pentru o colaborare, dar condiţiile nu sunt atât de atractive”, a spus Dinu Ungureanu. Atât el, cât şi alţi agenţi imobiliari din Suceava au spus că principalul impediment pe care îl constituie creditele în lei ţine de cuantumul ratei care trebuie plătită şi care este mai mare decât dacă era plătită în euro. (Dan PRICOPE)

Vezi si

Recomandări ale specialiștilor DSP Suceava de Sărbători: prepararea corespunzătoare a alimentelor și evitarea exceselor alimentare

Consumarea alimentelor în exces poate duce la dispepsii gastro-intestinale (greţuri, balonări, dureri abdominale difuze, scaune …

2 comments

  1. “Este supărător şi uneori nici nu vor să înţeleagă că, totuşi, nu acestea sunt preţurile”, ne-au povestit mai mulţi agenţi imobiliari din Suceava.”
    ASTA E BUNA!!!
    Ceea ce nu spun agentii imobiliari este ca ei sunt si investitori in piata. Au cumparat imobile la preturi de nimic si vor sa le vanda cu profit urias.
    Cum adica nu astea sunt preturile??? Dar care sunt preturile? Cele stabilite de Prundeanu, Ungureanu si altii?
    Pretul se formeaza la intalnirea cererii cu oferta. Daca populatia a scazut si a imbatranit, daca s-au construit sute de mansarde, blocuri si case in Suceava si in jurul Sucevei, atunci preturile la apartamentele muncitoresti ar trebui sa creasca? Daca somajul creste si in tara si afara, preturile ar trebui sa creasca? Nu cred. Iar imobiliarii astia specialisti in piata ar trebui sa inteleaga faptul ca au dat tunuri cand piata era in crestere dar in momentul de fata sunt in pierdere. Pe termen lung or sa piarda si mai mult daca incearca prin manipulari de tipul acestui articol sa influenteze preturile pe piata. Fratilor, lasati piata sa functioneze, faceti-va treaba de intermediari, luati-va comisionul dar nu incercati sa stabiliti voi preturi. NU VEDETI CA OAMENII VA EVITA???? NU VEDETI CA 80% dintre anunturi au si sintagma “FARA INTERMEDIARI”?

  2. Asa e,Suseava oras cu mari persprctive de dezvoltare economica si sociala ,merita niste preturi cel putin duble!! Asa un ,,oras frumos,, , plin de bunastare si oameni fara nicio grija,merita ceva mai bun,cum ar fi—- 30 000-35 000 euro o garsoniera in BUrdujeni , un apt cu 2 odai cel putin 45 000- 55 000 euro ,functie de zona si imbunatatiri iar apt cu 3-4 odai sa nu scada pretul sub 65 000- 75 000 euroi ,si aceia parliti!!!! Asa ca,dragi suseveni scoateti banetul de la saltea si spor la cumparaturi pe piata imobiliara!!!! Cu asa chilipiruri nu va mai intalniti!!! Va pup pe portofel…….