Friday , April 26 2024

Seful AJVPS Suceava și un paznic de vânătoare au fost trimiși în judecată

Nicolae Goicea, directorul AJVPS Suceava, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu și alte fapte, după ce a pus la dispoziția paznicului de vânătoare Ghiocel – Radu Iurniuc mai multe arme, deși acesta nu avea dreptul .Iurniuc este acuzat pe lângă uz de armă fără drept și nerespectarea regimului armelor și munițiilor și la amenințare, după ce a amenințat că îl va împușca mortal pe Virgil Saghin, primarul din Vatra Moldoviței  

pusca-de-vanatoare

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Ghiocel – Radu Iurniuc, de 45 de ani, din comuna Vatra Moldoviței, pentru comiterea infracțiunilor de amenințare, nerespectarea regimului armelor și munițiilor în formă continuată, uz de armă fără drept și fals în declarații.
Anchetatorii au stabilit că la data de 13 septembrie 2014, în jurul orei 13.00, în timp ce se afla în pădurea Primăriei din Vatra Moldoviței, Iurniuc a fost prins în flagrant de organele de poliție și silvice în timp ce tăia și fura arbori. El a considerat că primarul Virgil Saghin este cel care a anunțat faptele către autorități și chiar dacă acesta nu era prezent la fața locului, a început să adreseze injurii și amenințări cu moartea prin împușcare la adresa primarului Virgil Saghin, aceste amenințări fiind auzite de mai multe persoane și creând o stare de panică în cadrul familiei edilului din Vatra Moldoviței.
In intervalul martie 2009 – 9 ianuarie 2015, Ghiocel – Radu Iurniuc a deținut și purtat ilegal asupra sa, cu rea credință, mai multe arme de foc letale, puști și pistoale, precum și muniția aferentă, fără a avea emise ordinele de serviciu individuale pentru fiecare armă în parte sau după caz.
In intervalul 13 – 20 decembrie 2014, el a împușcat trei cerbi de pe fondul de vânătoare nr.26 Paltinul, pe raza comunelor Moldovița și Vatra Moldoviței, în baza unei autorizații de vânătoare individuale, folosind o carabină, fără a avea drept de port și folosire pentru această armă.
La data de 17 martie 2014, Iurniuc a depus la Parchetul Câmpulung Moldovenesc o plângere la soluția procurorului din data de 31 ianuarie 2014, prin care s-a dispus scoaterea sa de sub urmărire penală și aplicarea unei amenzi administrative, menționând în cuprinsul plângerii o situație nereală, respectiv faptul că acesta ar deține un ordin de serviciu special care îi dă dreptul să dețină un număr de 100 de cartușe cu glonț, calibrul 8×57, iar muniția ridicată cu ocazia controlului nu depășește această cantitate, urmărind și obținând prin invocarea acestor aspecte neconforme cu realitate, să scape de amendă.
In același dosar a fost trimis în judecată și Nicolae Goicea, de 66 de ani, din municipiul Suceava, directorul Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din Suceava, pentru comiterea infracțiunilor de „abuz în serviciu în formă continuată”, „instigare la nerespectarea regimului armelor și munițiilor”, „instigare la uz de armă fără drept”, „participație improprie sub forma complicității la nerespectarea regimului armelor și munițiilor” și „participație improprie sub forma complicității la uz de armă fără drept”.
Procurorii câmpulungeni au stabilit că Nicolae Goicea, în calitate de director al AJVPS Suceava, în intervalul 17 decembrie 2012 – 9 ianuarie 2015, a dat în mod repetat dispoziții ilegale de înarmare a inculpatului Ghiocel Radu Iurniuc, în valitate de paznic de vânătoare și angajat al AJVPS Suceava, el primind mai multe arme letale de foc și muniții aferente de diferite calibre, fără a emite acestuia din urmă documentele legale (ordine de serviciu individuale pentru fiecare armă în parte ce trebuiau avizate de IPJ Suceava), care să îi confere drept de deținere, port și folosire, iar la 23 iunie 2014, pe fondul ignorării cu știință a normelor legale incidente, a dispus reînarmarea individului deși dreptul său fusese anulat, în mod legal, prin aplicarea de către organele competente din cadrul Servicului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase – IPJ Suceava, iar decizia a fost comunicată către AJVPS Suceava, împreună cu armele ridicate de la inculpatul Iurniuc, cu precizarea că deși a fost contestată în instanță executarea sancțiunii, nu putea fi suspendată datorită unor prevederi legale exprese, contestație ce ulterior a fost respinsă definitiv și irevocabil de către Curtea de Apel Suceava, vătămând evident, atât în mod comisiv cât și omisiv, interesele Statului Român cu privire la legalitatea și siguranța din domeniul deținerii armelor de foc letale.
Nicolae Goicea l-a determinat în mod expres, cu rea credință, pe inculpatul Ghiocel Radu Iurniuc, inclusiv în baza relațiilor de subordonare specifice raporturilor de muncă dintre aceștia, să primească și să dețină asupra sa mai multe arme de foc letale și muniție aferentă în mod ilegal, fără a efectua formalitățile pe care legea îl obligă să le facă în acest sens.
In aceleași condiții, șeful AJVPS Suceava l-a determinat, cu rea credință, pe Iurniuc, ca în intervalul 13 – 20 decembrie 2014, să împuște trei cerbi de pe fondul de vânătoare nr.26 Paltino, pe raza comunelor Moldovița și Vatra Moldoviței, în baza unei autorizații de vânătoare individuale emise tot ca urmare a dispozițiilor verbale ale inculpatului Goicea, folosind o carabină BRNO, fără a avea drept de port și folosire pentru această armă, neavând emis vreun document legal care să i-l confere.
In calitate de director al AJVPS Suceava, Nicolae Goicea l-a determinat pe Daniel Luis Diaconescu, angajat al AJVPS Suceava și responsabil (magazioner – gestionar) cu armamentul instituției, care nu avea cunoștință de situația juridică a inculpatului Iurniuc, să săvârșească fără vinovăție infracțiunea de complicitate la nerespectarea regimului armelor și munițiilor, prin punerea la dispoziția lui Iurniuc, în intervalul 23 iunie – 5 decembrie 2014, a mai multor arme de foc letale și a muniției aferente de diferite calibre, pentru care inculpatul Iurniuc nu avea dreptul legal de deținere.
Nicolae Goicea mai este acuzat că, la data de 5 decembrie 2014, l-a determinat pe același Daniel Luis Diaconescu să săvârșească fără vinovăție infracțiunea de complicitate la uz de armă fără drept, prin punerea la dispoziția inculpatului Iurniuc a carabinei BRNO și a 10 gloanțe de calibru 8×57, armă cu care individul, în calitate de paznic de vânătoare, a împușcat trei cerbi de pe fondul de vânătoare nr.26 Paltinul, în intervalul 13 – 20 decembrie 2014, fără a avea drept de port și folosire pentru această armă, neavând emis vreun document legal care să i-l confere. (Constantin ZUZEAC)

Vezi si

MILWAUKEE® TOUR 2024 la TEHNOACTIV SRL Suceava, în data de 8 mai 2024, Str. Cernăuți nr. 123 (P)

În calitate de distribuitor autorizat al producătorului american MILWAUKEE® TOOL, TEHNOACTIV S.R.L. Suceava organizează evenimentul …

One comment

  1. Toate au un capat , cum se spune . Seful secular de la vanatori , pastrator a nenumarate secrete legate de vanatori ilegale , va trebui sa dea socoteala . Vorba aia : lasa , ca ti-a fost si bine , bade Niculae .