Friday , April 26 2024

Schimbări în Consiliul de Administrație al Aeroportului

 Irina Vasilciuc este recomandată ca reprezentant al CJ în Consiliul de Administrație al Aeroportului, dacă aleșii județeni vor vota proiectul de hotărâre propus de Gheorghe Flutur. Proiectul vizează stabilirea unor măsuri de asigurare a managementului  la Regia Autonomă Aeroportul “Stefan cel Mare – Suceava” si va fi supus aprobării consilierilor județeni în ședința de miercuri, 28 septembrie 

turnuri aeroport

Conform unui proiect de hotărâre inițiat de președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, privind stabilirea unor măsuri de asi­gurare a managementului la Regia Autonomă Ae­ro­portul “Stefan cel Mare – Suceava”, se va desemna ca administrator provizoriu, reprezentant al auto­rității publice tutelare în Consiliul de administrație al Regiei Autonome Aeroportul “Stefan cel Mare – Su­ceava”, începând cu data de 01.10.2016, Irina Va­silciuc, actualmente administrator public al județului Suceava. Conform aceluiași proiect de hotărâre, se vor desemna ca administratori provizorii, reprezentanți din afara autorității publice tutelare în Consiliul de administrație al Regie Autonome  Aeroportul “Ste­fan cel Mare – Suceava”, începând de la aceeași dată, Eugen Turcanu și Matei Constantin Pintilei.  Mandatul administratorilor nominalizați ar urma să fie încredințat până la numirea noilor administratori în urma finalizării procedurii de selecție a candida­ților în Consiliul de Administrație, dar nu mai mult de 4 luni de la data desemnării acestora ca administratori provizorii.
Potrivit expunerii de motive semnate de preșe­dintele Consiliului Județean Gheorghe Flutur, “a devenit imperios necesar  stabilirea unor măsuri de organizare care să asigure funcționarea în bune condiții a Regiei Autonome Aeroportul Stefan cel Mare – Suceava”, prin numirea unor administratori provizorii până la desemnarea unui nou Consiliu de administrație, prin procedura de selecție a administratorilor”. Gheorghe Flutur mai arată în expunerea de motive că “administratorii provizorii propuși a fi desemnați, atât ca reprezentanți din afara autorității publice tutelare cât și ca reprezentant al autorității pu­blice tutelare în Consiliul de administrație al Re­giei Autonome Aeroportul “Stefan cel Mare – Su­ceava”, îndeplinesc condițiile generale și specifice pe care trebuie să le îndeplinească candidații în vederea numirii în consilii de administrație. (…) Potrivit prevederilor legale, durata mandatelor provizorii este până la numirea noilor administratori în urma finalizării procedurii de selecție a candidaților în Consiliul de Administrație” a arătat președintele CJ Suceava în expunerea de motive a proiectului de hotărâre vizând schimbarea managementului la Aeroport. Actualul director al Aeroportului, Ioan Măriuța, își păstrează funcția. (N.R.)

Vezi si

Elevii Teodor Cârloanță și Marian Nicolay Ionescu, în lotul lărgit pentru Olimpiada Internațională de Biologie din Kazahstan

Marian Nicolay Ionescu a obținut Mențiune acordată de Ministerul Educației și elevii Teodor Cârloanță, Amalia …