Friday , April 26 2024

Sase contrabandiști ucraineni, reținuți de polițiștii de frontieră în mai puțin de 24 de ore

Sase ucraineni care au introdus în România 4.800 de pachete cu țigări de contra­bandă în valoare totală de 44.750 de lei au fost reținuți de polițiștii de frontieră 

contrabanda frontiera

La data de 28 septembrie 2016, polițiștii de frontieră din cadrul SPF Siret au declanșat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări în zona de responsabilitate. Astfel, în jurul orei 05.40, polițiștii au observat, cu ajutorul aparaturii din dotare, în apropierea graniței cu Ucraina, pe direcția localității Mușenița, un grup de persoane care se deplasa de la frontiera de stat spre interiorul țării, transportând colete voluminoase. Imediat, polițiștii de frontieră au acționat pentru reținerea persoa­ne­lor respective efectuând soma­țiile le­ga­le prin voce, moment în care acestea au abandonat coletele și au încercat să fugă. Polițiștii au folosit, conform prevederilor legale, armamentul din dotare, fiind trase două focuri de aver­tisment în plan vertical. Astfel, oa­menii legii au reținut patru ucrai­neni, unul în vârstă de 18 ani și trei de 17 ani. Polițiștii de frontieră au făcut cer­cetări în zonă și au depistat un autoturism Mitsubishi Shogun înmatriculat în Marea Britanie și mai multe colete cu țigări, care au fost transportate la sediul sectorului pentru cercetări. În urma inventarierii coletelor, a rezultat cantitatea de 3.500 de pachete de ți­gări, marca Marble, de proveniență ucraineană. Marfa de contrabandă în valoare de 41.650 de lei a fost confiscată, iar autoturismul de teren în va­loare de aproximativ 5.000 de lei a fost indisponibilizat la sediul sectorului. Celor patru ucraineni, polițiștii de frontieră le-au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă în formă agravantă și trecere frauduloasă a frontierei de stat. De asemenea, față de persoanele respective a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, urmând ca ieri să fie prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți cu pro­punere de arestare preventivă.
Ieri dimineață, polițiștii de frontieră din cadrul SPF Vicovu de Sus în cooperare cu cei din cadrul SPF Siret au declanșat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări în zona de responsabilitate. Astfel, în jurul orei 01.40, aceștia au observat cu ajutorul aparaturii din dotare, pe direcția localității Frătăuții Noi, două persoane care se deplasau de la frontiera de stat spre interiorul țării, transportând colete vo­lu­minoase. La fața locului s-a de­pla­sat o echipă de intervenție care le-a reținut pe cele două persoa­ne, o femeie în vârstă de 26 de ani și un tânăr de 19 ani, ambii ce­tățeni ucraineni. În zona respectivă au fost găsite două colete, care conțineau cantitatea de 1.300 de pachete de țigări, marca Marble, de pro­veniență ucraineană. Întreaga mar­fă de contrabandă în valoare de 13.100 de lei a fost confiscată, iar cei doi ucraineni sunt cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă în formă agravantă și trecere frauduloasă a frontierei de stat. De asemenea, în urma misiunilor desfășurate la frontiera de stat pe linia combaterii contrabandei cu țigări, polițiștii de frontieră din cadrul Sec­torului PF Izvoarele Sucevei au des­coperit și confiscat 2.000 de pachete cu țigări, marca Marble, de proveniență ucraineană, în valoare totală de 20.000 de lei. Si în acest caz, polițiștii de frontieră fac cercetări pentru de­pistarea tuturor persoanelor implicate și a documentării întregii acti­vități infracționale. (D.Z.)

Vezi si

Elevii Teodor Cârloanță și Marian Nicolay Ionescu, în lotul lărgit pentru Olimpiada Internațională de Biologie din Kazahstan

Marian Nicolay Ionescu a obținut Mențiune acordată de Ministerul Educației și elevii Teodor Cârloanță, Amalia …