Friday , April 26 2024

S-a făcut un an de când Pfeiffer trebuia să dispară din Suceava. Pe şest, zilele trecute, ACET ne-a prelungit chinul cu încă patru luni

Cu ochii închişi, dar pe banii şi nervii noştri, conducerea ACET tolerează de ani de zile toate cârpelile pe care firma nemţească le face în oraş. Deşi pe 4 iunie 2015 se împlineşte un an de când Pfeiffer trebuia să finalizeze lucrările la reţeaua de apă şi canalizare, reprezentanţii ACET le-au mai semnat, acum câteva zile, încă un act adiţional de prelungire, cu  patru luni, a contractului în care pot să-şi bată joc şi să răscolească Suceava cum vor ei. La fel cum îşi ţin la mare secret salariile şi primele uriaşe, şefii de la ACET nu vor să facă public contractul încheiat cu Pfeiffer. Marea secretomanie nu poate avea decât două explicaţii: contractul cu Pfeiffer trebuia, probabil, penalizat crunt sau chiar reziliat de multă vreme, din cauza incapacităţii evidente a firmei nemţeşti şi posibilele avantaje financiare pe care şefimea de la ACET le are în urma derulării acestui contract 

 santier [800x600]


Acum un an, Pfeiffer trebuia să finalizeze lucrările de apă şi canalizare în municipiul Suceava, însă conducerea ACET tolerează cu multă “îngăduinţă” situaţia, şi semnează în taină contracte adiţionale de prelungire a termenului de finalizare a lucrărilor.
Potrivit ACET Suceava, contractul cu firma Pfeiffer a fost semnat în data de 22 noiembrie 2012, iar data începerii lucrărilor a fost 10 decembrie 2012, termenul de finalizare iniţial fiind 4 iunie 2014. Orice cetăţean al municipiului Suceava poate observa că Pfeiffer este încă departe de a încheia lucrarea. Anul trecut, pe vremea asta, forţând la limită legislaţia, ACET a semnat cu multă largheţe şi bunăvoinţă un act adiţional prin care a prelungit cu, nici mai mult nici mai puţin, un an data limită de execuţie a lucrărilor, adică până la data de 30 mai 2015. După cum orice sucevean (mai puţin binevoitoarea conducere ACET) poate observa nici termenul de 30 mai 2015 nu a fost suficient  pentru finalizarea proiectului. Blânzii, înţelegătorii, toleranţii şefi de la  ACET n-au sesizat pe parcursul acestor ani că Pfeiffer nu lucrează cum trebuie şi că nu pot termina sub nicio formă lucrările la care s-au angajat, după ce au câştigat licitaţia la preţ de dumping, aşa că nu şi-au pus nicio clipă problema că ceva nu e în regulă şi Pfeiffer ar trebui drastic penalizată şi mult-lăudatul contract desfiinţat.
Aşa cum spuneam, plini de înţelegere, zilele trecute şefii de la ACET şi-au desprins ochii de pe fluturaşele de salarii şi au constatat, probabil cu sinceră uimire, că străzile Sucevei sunt vraişte din cauza contractului pe care-l gestionează taman ei. Calmi, ştiind cel mai bine cum se iau banii de la fraieri şi pentru apa care cade din cer, şefii au rezolvat cu mare rapiditate situaţia ingrată în care a ajuns cel mai îndrăgit partener al ACET, firma nemţească Pfeiffer. De urgenţă, dar mai la dos, să nu afle tot suceveanul neştiutor care umblă prin glodul din târg, s-a semnat zilele trecute un nou act adiţional pentru “prietenii” de la Pfeiffer. Cum-necum, pe muchia legilor şi, mai ales, râzând în nas fraierilor din Suceava, ACET le-a garantat astfel nemţilor de la Pfeiffer că pot să distrugă oraşul până pe 15 septembrie 2015, fără să-i tragă nimeni la răspundere.
Aşadar, după noua prelungire, firma Pfeiffer ar trebui să finalizeze proiectul care ne-a nenorocit oraşul în următoarele patru luni.
Reprezentantul ACET, inginerul Ion Postolache a informat că firma Pfeiffer a câştigat contractul după ce a ofertat la licitaţie suma de 44,9 milioane de lei, fără TVA. Asta în condiţiile în care suma estimată iniţial era de 73,5 milioane de lei fără TVA. Sefii ACET Suceava nu vor să facă public contractul încheiat cu Pfeiffer, susţinând că sunt anumite reguli pe care le-ar încălca în momentul în care documentaţia ar fi făcută public pentru toţi cetăţenii municipiului Suceava. “Nu e secret, dar sunt anumite reguli pe care nu pot să le încalc, adică nu pot să le dau în formă oficială pentru că sunt două părţi în contract şi au şi viza Comisiei Europene, iar în condiţiile acestea nu pot fi făcute publice”, a declarat Ion Postolache, directorul ce se ocupă cu Programele cu Finanţare Externă la ACET.
Acelaşi titular de proiect încearcă, pe cât posibil, să le găsească justificări lucrătorilor firmei nemţeşti în ceea ce priveşte calitatea şi cantitatea lucrărilor, susţinând că contractul a fost prelungit din cauză că au fost la mijloc două ierni în care nu s-a putut acţiona din cauza temperaturilor scăzute. Cu siguranţă, la semnarea contractului, din cauza surlelor şi, mai ales, a trâmbiţelor, nici ACET şi nici maeştrii cârpelii de la Pfeiffer nu aveau habar că în calendarul anilor 2013 şi 2014 sunt prevăzute două ierni care ar putea îngreuna lucrările. Potrivit directorului Postolache, antreprenorul, adică firma Pfeiffer, primeşte penalităţi pentru depăşirea datelor intermediare ale punctelor de referinţă în procent de 0,1% din valoarea de contract acceptată conform Acordului Contractual pentru fiecare zi de întârziere. De asemenea, valoarea maximă a daunelor provocate de întârzieri este în procent de 10% din valoarea de contract acceptată conform Acordului Contractual. Evident, asta dacă şefii ACET chiar ar impune vreodată aceste penalităţi şi nu ar acţiona, aşa cum am tot spus, plini de bunăvoinţă şi înţelegere faţă de cârpacii de la Pfeiffer. Dar, după cum aţi putut afla, probabil în acelaşi timp cu şefii ACET, multe penalităţi nu se pot pune pentru că în anii 2013 şi în 2014, în Suceava în mod special, au fost şi câteva luni de iarnă.
Noul act adiţional a fost încheiat în data de 13 mai 2015 şi a intrat în vigoare de la semnarea lui. 
Aşa cum se poate observa cu ochiul liber, deşi cei de la Pfeiffer au avut la dispoziţie, până acum, trei ani pentru a finaliza lucrările, sunt departe de acest obiectiv, iar restul lucrărilor trebuie finalizate în timp de patru luni, adică până la data de 15 septembrie a.c., conform noului act adiţional. Deşi Ion Postolache a explicat că lucrătorii de la Pfeiffer au lucrat mai lent pentru că au trebuit să se asigure de calitatea lucrărilor, oricine poate observa că dezastrul lăsat în urmă de cârpaci este imens. Amintim că ultima “lovitură” dată de Pfeiffer este lucrarea efectuată pe aleea Saturn, unde au astupat şanţurile cu scânduri până la turnarea stratului de asfalt care, încă întârzie să apară.
După cum stau lucrurile în prezent, lucrările din cadrul proiectului “Extinderea şi reabilitarea reţelelor de apă şi apă uzată în municipiul Suceava” vor provoca disconfort în municipiul Suceava mult timp de acum înainte. Iar, dacă, vreodată, Pfeiffer va încheia lucrările, va urma un nou scandal, probabil mai mare ca actualul, privind ca-litatea acestora. Dar, cel mai probabil, acest lucru se va întâmpla la mulţi-mulţi ani după ce şefimea actuală de la ACET se va retrage la pensie. (Iulia Greta NIGA)

Vezi si

Elevii Teodor Cârloanță și Marian Nicolay Ionescu, în lotul lărgit pentru Olimpiada Internațională de Biologie din Kazahstan

Marian Nicolay Ionescu a obținut Mențiune acordată de Ministerul Educației și elevii Teodor Cârloanță, Amalia …

2 comments

  1. La fel stau lucrurile si la Radauti. Mari nesimtiti cei de la ACET si Pfeiffer. Dar asa este in Romania …

  2. Intr-adevar aveti mare dreptate.Pe strada noastra au terminat cirpelile din martie 2015,dar angajatii ACET nu au venit nici pina acum sa sigileze contoarele noi pe care le-au pus.Atita lipsa de interes ca la ACET,mai rar! Pe banii nostri ! Pina cind sa-i mai suportam ?