Sunday , May 19 2024

Pompierii au salvat o femeie care s-a aruncat într-o fântână din Zamostea

ambulanta


Militarii Gărzii de Intervenţie Siret au intervenit, în data de 6 iunie 2015, în jurul orei 13.21, cu o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD pentru salvarea Elenei A., de 49 de ani, din Adâncata, care s-a aruncat în fântâna unei gospodării din comuna Zamostea. Femeia locuia de circa şase săptămâni la sora sa din Zamostea, fiind într-o stare depresivă.
La sosirea pompierilor, Elena A. era în fântână, la o adâncime de circa cinci metri. Un pompier a coborât în fântână de unde a scos-o pe femeie în viaţă. După ce au fost scoşi la suprafaţă, victima a fost predată ambulanţei SMURD. Pompierii paramedici i-au acordat primul ajutor medical de urgenţă, după care au transportat-o în stare stabilă, la spitalul din oraşul Siret, fiind diagnosticată cu politraumatism prin cădere. Misiunea pompierilor s-a încheiat la ora 14.45. (C.Z.)

Vezi si

Candidații liberali la primăriile Comănești și Cacica, ”doi stâlpi ai Bucovinei”, lansați în prezența lui Gheorghe Flutur

Gheorghe Flutur, prim-vicepreşedinte PNL și președintele Consiliului Județean Suceava, a participat vineri la lansarea a …