Friday , April 26 2024

Poliţist ucis în gara Burdujeni de un tânăr din Valea Moldovei, care l-a înjunghiat de mai multe ori

criminal bdj_tn
Criminalul Ioan Besa

UPDATE  – Criminalul a fost idendificat ca fiind Ioan Beşa, de 23 de ani, din sat Mironu, comuna Valea Moldovei. El  a fost audiat in Postul de Politie din Gara Burdujeni. Individul le-ar fi spus oamenilor legii ca vrea sa se razbune pe politisti pentru ca a fost inchis pe nedrept in Spania. Politistii au declarat ca Besa a venit cu o masina pana in Gara Burdujeni, a coborat si s-a dus tinta pe peron, unde l-a atacat pe agent. Dupa audieri, Ioan Besa a fost retinut si introdus in arestul IPJ Suceava.

UPDATE: Ajutorul sefului postului de politie de la Politia TF din Burdujeni, Sorin Vezeteu,  în vârstă de 38 de ani a fost ucis în Gara Burdujeni, joi seară, fiind înjunghiat de către un tânăr de 23 de ani, care i-a aplicat mai multe lovituri de cuţit, potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Suceava, Ionuţ Epureanu.foto1

Epureanu a declarat  că incidentul a avut loc în jurul orei 21.15, când poliţistul, care lucra la Poliţia Transporturi Feroviare, patrula pe peronul Gării Burdujeni.

“La un moment dat, un tânăr a venit prin spatele poliţistului şi, fără a spune ceva sau a face vreun alt gest, l-a înjunghiat în gât. Poliţistul a căzut, iar tânărul a continuat să îl lovească cu cuţitul, în zona toracelui”, a spus purtătorul de cuvânt al Poliţiei Suceava, precizând că între poliţist şi tânăr nu existase niciun conflict anterior. Agresorul a continuat să îl înjunghie pe polițistul căzut în mai multe zone ale corpului.

Conform declaratiilor mai multor martori, atacatorul ar fi rostit si diverse amenintari si striga ceva ca ar fi fost persecutat de politie si inchis pe nedrept, fiind insa total incoerent.

Agresorul a fost imobilizat la scurt timp de la incident, în gară, de către o patrulă de poliţişti. El a fost dus la sediul Poliţiei Transporturi Feroviare din gară, unde este aşteptat un procuror pentru a-l audia, a adăugat sursa citată.

La faţa locului a ajuns un echipaj de la Ambulanţă, însă poliţistul nu a putut fi salvat, fiind declarat decesul.

Comisarul Ionuț Epureanu, a precizat că potrivit primelor cercetări, agresorul, este din Valea Moldovei, in varsta de 23 de ani, si nu se cunosc deocamdata motivele atacului.

Sorin Vezeteu era ajutorul sefului postului de politie din Gara Burdujeni, avea 38 de ani si era tatal a doi copii.

Ministrul de Interne, Carmen Dan a transmis un mesaj emoţionant familiei poliţistului ucis la Suceava. Ministrul spune că va fi alături de familia bărbatului.

“În această seară un polițist a fost înjunghiat mortal în gara Burdujeni, Suceava. Suspectul a fost prins și este cercetat!

Sunt alături de familia îndurerată și de colegii din Poliția Transporturi Feroviare ai agentului Vezeteu Sorin, ajutor șef post la Postul de Poliție TF Suceava.

Împreună cu echipa de conducere din MInisterul Afacerilor Interne voi face toate cele necesare pentru a-i ajuta in aceste momente grele.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a scris ministrul Carmen Dan pe pagina sa de Facebook

Vezi si

Elevii Teodor Cârloanță și Marian Nicolay Ionescu, în lotul lărgit pentru Olimpiada Internațională de Biologie din Kazahstan

Marian Nicolay Ionescu a obținut Mențiune acordată de Ministerul Educației și elevii Teodor Cârloanță, Amalia …

6 comments

  1. Nu, nu! Judecata i simpla… Ispasirea trebuie sa o faca in asemenea conditii incat sa si roage moartea la toti sfintii si sa i se continue chinul… Sa se nfioare toate animalele in doua labe ce ucid c asa le vine…
    Si , daca nu am fi atat de romani si de nepasatori si de mamaligari si de …curiosi, politistul putea fi avertizat intr un fel…Dar lumea se uita …nepasatoare sau curioasa, c asa i in Romanica…
    Cat despre rechizitoriul procurorului, te ngrozesti…Un limbaj de toata scarba… Si normal ca scapa teferi ucigasii… Cand cunosti cu exactitate arma crimai, spui “obiect ascutit-intepator”…Halal!

  2. Trebuia împușcat imediat de colegi cu armele din dotare!.Poate era ceva legitimă apărare,orice…așa mai poate face victime fără nicio remușcare!

  3. Asta nu e tanar…domnule jurnalist.!Poate fi etichetat CRIMINAL,BOSCHETAR.,BESTIE..dar nu tânăr .I se dă o conotație de naivitate cu termenul de tânăr.El a stiut exact ce face-

  4. un tigan din Mironu , ,ce traia din furturi . Pe viata sa fie inchis criminalul asta.

  5. bine ar fi daca i-ar da inchisoare pe viata!

  6. Criminalul trebuia executat pe loc! Ce judecata? Mai sunt dubii ca el e vinovatul?? Executat fara drept de apel! Altfel o sa vedeti ca in maxim 7 ani o sa fie iarasi liber si f probabil va recidiva!