Patru persoane au fost rănite după ce un dornean a intrat cu mașina pe contrasens
Un șofer de 33 de ani din Vatra Dornei s-a izbit la Pojorâta într-o mașină de pe contrasens. Din accident a rezultat rănirea a patru persoane, printre care și a două minore, în vârstă de 10, respectiv 16 ani
In data de 28 decembrie 2014, la ora 15.34, pe DN 17, pe raza comunei Pojorâta, Stelică S., de 33 de ani, din municipiul Vatra Dornei, în timp ce conducea autoturismul Alfa Romeo, într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, din cauza vitezei, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu autovehiculul Nissan condus regulamentar de Adam E., de 48 de ani, din municipiul București. In urma coliziunii, au fost răniţi ușor Adriana J., de 24 de ani, Petrea J., de 60 de ani, Andreea J., de 10 ani și Marcela B., de 16 ani, toţi din municipiul Vatra Dornei, pasageri în Afla Romeo. Ambii șoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care la spital li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. (C.Z.)