Thursday , May 2 2024

O glumă macabră a unor elevi de la “Stefan” a pus poliţia aiurea pe drumuri

Mai mulţi elevi de la Colegiul Naţional “Stefan cel Mare” au decis să-şi declare mort un coleg. Totul s-a petrecut pe o reţea de socializare. In doar câteva ore, pe contul elevului R.B, s-au adunat zeci de mesaje de condoleanţe. Poliţiştii s-au autosesizat şi au mers la Spital pentru a cerceta cazul. Până la urmă s-a dovedit că totul a fost doar o glumă foarte proastă, iar  “mortul” a început să răspundă, glumeţ, condoleanţelor de pe facebook 

Se pare că vacanţa şi timpul liber nu prea le prieşte unor elevi de la Colegiul Naţional “Stefan cel Mare”, care au decis să-şi “omoare” virtual un coleg. Aceştia au postat pe un cont de socializare un mesaj din care reieşea că R.B. a fost preluat în seara de miercuri, în jurul orelor 21,00, de către un echipaj al Ambulanţei de la terasa unui restaurant din zona Scheia, în stop cardio-respirator. In ciuda manevrelor de resuscitare ale echipajului medical sosit la faţa locului, în cele din urmă, a fost declarat decesul. In doar câteva ore de la postare, pe contul de Facebook al elevului sucevean, s-au adunat zeci de mesaje de condoleanţe. Si asta nu e tot. Poliţiştii s-au autosesizat şi au început cercetările doar că la morga Spitalului Judeţean nu a ajuns nici un cadavru. “Cred că este o glumă de foarte mult prost gust”, a considerat doctorul Tiberius Brădăţan, director medical în cadrul spitalului sucevean.
De gluma elevilor nu a fost încântat nici profesorul Dan Popescu, directorul Colegiului Naţional “Stefan cel Mare”, unde sunt elevi cei implicaţi. “Am contactat-o deja pe diriginta lor care a demarat o anchetă. Vor trebui să explice ceea ce au făcut. Din ce am discutat cu o elevă implicată, am înţeles că şi-au dat toţi întâlnire la o terasă, doar că R.B. nu a mai ajuns. Aşa s-au decis să-l <<omoare>>, drept pedeapsă. Vor suporta consecinţele pentru fapta lor. Chiar dacă sunt în vacanţă, cred că au uitat unde sunt elevi”, a declarat directorul cunoscutului colegiu sucevean. (Cristina RUSTI)

Vezi si

Un tânăr de 21 de ani din Moara, beat, a lovit mortal cu mașina un bărbat de 26 de ani, apoi a fugit și s-a baricadat în casă

Miercuri dimineață, în jurul orei 06:20, Poliția Municipiului Suceava a fost sesizată cu privire la …

One comment

  1. Ce va mai place sa infloriti