Friday , May 3 2024

O dorneancă a fost lăsată fără bani şi telefon, în timp ce petrecea într-un club

O tânără de 20 de ani, din Vatra Dornei, care petrecea în clubul Qube din localitate, a fost lăsată de un hoţ fără telefonul mobil şi suma de 328 de lei  

politiw

In data de 12 septembrie 2015, în jurul orei 03.00, un echipaj de jandarmerie a observat o femeie care s-a apropiat în fugă de un grup de mai multe persoane aflat pe strada Republicii din municipiul Vatra Dornei, strigând la acestea să îi restituie telefonul furat. Jandarmii au intervenit pentru detensionarea situaţiei, constatând că tânăra respectivă este Alexandra C., de 20 de ani din localitate. Aceasta a relatat jandarmilor că, în timp ce se afla în clubul Qube din localitate, o persoană i-a furat din geantă suma de 328 lei şi un telefon mobil în valoare de aproximativ 800 de lei. Totodată, a indicat faptul bunurile i-au fost sustrase de una din persoanele din grupul respectiv, deoarece şi acestea şi-au petrecut seara în club.
În urma discuţiilor contradictorii cu celelalte persoane şi pe fondul unor probleme medicale anterioare, tânăra a suferit un atac de panică, fiind necesare intervenţia unui echipaj de Ambulanţă şi transportarea acesteia către Spitalul Municipal Vatra Dornei în vederea acordării îngrijirilor medicale. În cadrul verificărilor, un tânăr din grup a recunoscut sustragerea bunurilor. Andrei Baicu de 18 ani, din municipiul Vatra Dornei, a relatat faptul că în seara respectivă, în timp ce petrecea în club, a observat că tânăra se ridică de la masă şi se îndreaptă spre ringul de dans, lăsându-şi poşeta nesupravegheată. Andrei Baicu s-a apropiat de masă şi a sustras din poşetă un telefon mobil şi suma de 328 de lei. Imediat a părăsit clubul şi a ascuns telefonul în pasajul subteran din apropierea gării din centrul localităţii şi a îngropat banii într-un ghiveci de flori de pe domeniul public, cu intenţia de a reveni şi de a recupera bunurile ulterior.
Jandarmii au restituit femeii bunurile sustrase şi l-au predat pe tânăr Poliţiei Municipiului Vatra Dornei în vederea continuării cercetărilor. (C.Z.)

Vezi si

Lucian Harșovschi: Serviciul de închiriere a trotinetelor electrice și-a reluat activitatea

Începând cu data de 1 mai, serviciul de închiriere a trotinetelor electrice al Primăriei Municipiului …