Saturday , May 18 2024

Medicii suceveni de la ATI, alături de colegii lor din toată ţara, ameninţă că nu mai intră în sălile de operaţii

“Privim cu indignare ultimele evoluţii ale negocierilor privind regulamentul de sporuri ce au în vedere personalul medical care lucrează în secţiile de Anestezie şi Terapie Intensivă. Nu înţelegem care e logica stabilirii valorii sporului în sume fixe invers proporţional cu anii de studii, dar şi cu responsabilitatea fiecărui membru al echipei care lucrează în secţiile ATI”, i-au scris medicii  Ministrului Sănătăţii, acuzând “lipsa de echitate imposibil de explicat” . “Vom fi prezenţi în spital, dar vom asigura doar activitatea în terapie intensivă şi urgenţele ce vor apărea la pacienţii internaţi”, ameninţă medicii de la ATI . Toate categoriile de medici sunt nemulţumite de noul regulament care limitează sporurile la maximum 30% din masă salarială per unitate administrativă 

ati medici

După ce medicii ATI de la Spitalul Universitar din Bucureşti i-au trimis, joi, ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea, o scrisoare în care o anunţă că, dacă re­-gulamentul de sporuri va fi adoptat în forma care este acum în discuţie, vor refuza să mai între în sălile de operaţie, exemplul le-a fost urmat de tot mai mulţi colegi din numeroase judeţe, inclusiv cei de la Spitalul Judeţean Suceava.

De joi seara până vineri la prânz, medicii ATI din peste alte 10 spitale din ţară i-au scris Sorinei Pintea.

Conform ziare.com, este vorba de medicii de la Spitalul Judeţean Galaţi, Spitalul Sf Spiridon Iaşi, Spitalul Parhon din Iaşi, Spitalul de Urgenţă din Târgu Mureş, Spitalul Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin, Spitalul de Urgenţă Petroşani, Spitalul Judeţean Mehedinţi, Spitalul Colentina, Spitalul Judeţean de Urgenţă “Plus Brinzeu” Timişoara, Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Louis Turcanu Timişoara, Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara şi Spitalul Judeţean de Urgenţă “Sf. Ioan cel Nou” din Suceava.

“Privim cu indignare ultimele evoluţii ale negocierilor privind regulementul de sporuri ce au în vedere personalul medical care lucrează în secţiile de Anestezie şi Terapie Intensivă. Nu înţelegem care e logica stabilirii valorii sporului în sume fixe invers proporţional cu anii de studii, dar şi cu responsabilitatea fiecărui membru al echipei care lucrează în secţiile ATI”, scriu medicii, care acuză “lipsa de echitate imposibil de explicat”.

Cele mai multe scrisori menţionează că, “din momentul adoptării regulamentului de sporuri neadecvat activităţii noastre, recurgem la măsuri de protest, care vor consta în refuzul nostru de a asigura activitatea în blocul operator. Vom fi prezenţi în spital, dar vom asigura doar activitatea în terapie intensivă şi urgenţele ce vor apărea la pacienţii internaţi”.

Aceştia mai atrag atenţia că “medicii anestezişti sunt primii care părăsesc ţara pentru că această specialitate este extrem de căutată şi plătită extrem de generos în toate ţările UE şi din aceste motive numărul medicilor din specialitatea ATI rămaşi în România a atins un nivel critic. Există extrem de multe spitale unde nu se pot efectua intervenţii chirurgicale tocmai din cauza lipsei de anestezişti şi mai grav nu există nici linii de gardă în specialitatea ATI în mult prea multe unităţi spitaliceşti. De multe ori, sunt medicii de medicină internă care asigura şi garda pentru specialitatea AţI, fapt inadmisibil pentru o ţară europeană în anul 2018”. Un paragraf care se găseşte în toate scrisorile adresate Sorinei Pintea se referă la dezacordul că negocierile pe regulamentul de sporuri s-au purtat “doar cu sindicatele care reprezintă preponderent interesele asistentelor, infirmierelor, brancardierilor şi personalului TESA şi nu aţi considerat utilă consultarea medicilor, mai ales că toţi reprezentanţii MS au afirmat în nenumărate rânduri că nouă Lege a Salarizării unitare, precum şi noul re­gulament de sporuri, au ca scop stoparea plecării masive a medicilor din ţară”.

 O altă problema de comunicare?

Întrebată ieri de scrisoarea medicilor de la Spitalul Universitar Bucureşti, ministrul Sorina Pintea a anunţat că va merge în cursul zilei să poarte discuţii cu aceştia, pentru că nu au înţeles cum Anexa 10 vine, de fapt, în sprijinul personalului din sistemul sanitar. “Am văzut o scrisoare deschisă publicată în mediul online şi lucrurile sunt greşit înţelese şi aş vrea să merg să discut cu ei despre celebra Anexă 10. Le voi explică modul în care am făcut această anexă. Am înţeles că toată lumea vrea sporuri la maxim. Dar atât timp cât e reglementat în lege pragul de 30 la sută şi eu nu negociez legea, ci încerc să o aplic, am încercat să facem această anexă 10 care este una ajutătoare, de echilibrare a sporurilor. Nu se pune problema de a dezavantaja medicul în niciun caz. Eu am rămas aşa surprinsă văzând aceste lucruri. Eu cred că, dacă o să discutăm şi le voi explică, vor înţelege aceste lucruri. (…) Sunt convinsă că, până la urmă, vor înţelege ce am dorit noi să facem”, a declarat Pintea vineri. În legătură cu aceste discuţii, pe forumuri, medicii deja le transmit colegilor de la Universitar mesaje pentru Pintea: “Dragi colegi din ATI SUUB, să-i amintiţi d-nei ministru că din salariile acelea de bază care reuşesc să-i mai uimească doar pe guvernanţi, precum şi din sporurile acestea ‘deosebit de periculoase’, un procent de 45% din valoare se va întoarce la stat… Nu, nu la statul norvegian, că suntem în România!”.

 Medicii susţin că salariile de mii de euro nu există în realitatea

Salariile “de mii de euro” anunţate de guvernanţi pentru sănătate nu există în realitate, ba chiar unele categorii vor avea venituri mai mici după ce sporurile le vor fi tăiate.

Însă faptul că în spaţiul public politicienii au vorbit atât de mult de majorări uriaşe pune o presiune fantastică pe medici, pentru că cetăţenii se aşteaptă acum ca totul să fie ca în Europa, spune dr. Bogdan Tănase, preşedintele Alianţei Medicilor din România. Medic primar chirurg la Institutul Oncologic din Capitală, Tănase susţine că am fost cu toţii victimele unei “mişcări propagandistice”.

“A fost, pe de-o parte, creşterea salariilor, dar, pe de alta, scăderea sporurilor, aşa că veniturile rămân aceleaşi. Dar în spaţiul public se ştie acum că medicii au salarii de 3.000 de euro, ceea ce este cumva departe de adevăr”, a declarat, pentru ziare.com, preşedintele Alianţei Medicilor din România.

“Trebuie avut în vedere şi faptul că de la aceste creşteri salariale sunt exceptaţi medicii de familie. Ei nu beneficiază de creşteri şi sunt o parte importantă a sistemului, dacă nu, într-o anumită viziune, chiar cea mai importantă, pentru că se ocupă cu prevenţia şi diagnosticul primar al bolilor şi cu tratamentul bolilor cronice şi ei nu beneficiază de nimic.

Dar ‘beneficiază’, ca noi toţi de altfel, de percepţia generală în rândul populaţiei că acum totul e că în Europa, deci nu mai sunt probleme şi avem servicii medicale ca în afară, ceea ce pune o presiune suplimentară faţă de ceea ce era deja. Politicienii le spun oamenilor că au dreptul la orice fel de tratament şi în Constituţie le e garantată sănătatea, dar mijloacele noastre sunt limitate. Asta nu se spune, nu se vede şi presiunea pe noi este fantastică”, a descris situaţia dr. Tănase.

 Ce înseamnă tăierea sporurilor

Preşedintele Alianţei Medicilor din România a explicat ce este acest sistem de sporuri, de ce a fost instituit şi de ce este important pentru sistemul medical românesc. Totodată, tăierea acestor sporuri se va traduce, pe lângă frustrarea personalului medical, în specialităţi întregi în criză din lipsa de personal.

“Aşa a gândit legiuitorul la început, când au fost făcute aceste sporuri din sănătate, că sunt anumite categorii care au muncă deosebit de periculoasă, şi că această periculozitate trebuie recompensată prin sporuri. Asta e soluţia care a fost găsită.spor 1

spor 2
Noile sporuri care vor fi aplicate în sistemul de sănătate arată, conform medicilor din ATI, o “lipsă de echitate imposibil de explicat”.

 Sunt categorii care sunt esenţiale, de exemplu, medicii care lucrează cu tuberculoză sau HIV, care aveau sporurile de 100%. Este normal ca cineva care are spor de 100% să fie stimulat să vină să lucreze într-un astfel de mediu. Altfel, să lucrezi cu tuberculoză… dacă ai luat tuberculoză multidrog – rezistentă, în 6 luni eşti terminat. Si au fost medici sau personal medical care s-au contaminat cu astfel de bacili. Sunt categorii care sunt deficitare, anestezie şi terapie intensivă (ATI). Toată lumea ştie că fără ATI un spital nu-şi are rostul şi aici au fost date sporuri considerabile ca să se îndrepte lumea spre această ramură. Acum toate aceste sporuri teoretic sunt luate. E adevărat, sunt crescute salariile, dar cum va mai fi stimulat cineva să se apuce de ATI? Cum se vor duce asistenţi să lucreze în terapie intensivă sau în oncologie sau în radioterapie, unde munca e deosebit de grea şi încărcătura psihică la fel? N-ai cum să-i stimulezi să facă asta, că, dacă tot aia este, mai bine te duci la muncă mai uşoară”, a explicat medicul.

 “Pacienţii vor rămâne cu ideea asta inoculată că medicii au salarii nesimţite de mii de euro şi că de ce nu îşi fac treaba mult mai bine”

Raul Pătraşcu, specialist în Sănătate, absolvent de Yale şi fost consilier de stat în Guvernul Cioloş, explică păcăleală celor de la guvernare în legătură cu creşterile salariale din sănătate.

Luni de zile mai mulţi membri ai guvernelor PSD, în frunte cu cel al Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, dar şi cel al Sănătăţii, Sorina Pintea, au declarat public că medicii şi asistentele vor avea “salarii ca în Occident”, de mii de euro. mPătraşcu a explicat, într-un interviu acordat Epoch Times,  de ce acest lucru nu se va întâmpla.

“Realitatea este că (măririle uriaşe de salarii promise de guvern – n.red.) nu există. Pentru primele două luni ale anului, un medic cu cea mai mare vechime în sistem – peste 20 de ani – a pierdut la salariu 2.000 de lei. Un medic rezident a pierdut 500 de lei. Sunt exemple concrete, de peste tot din ţară, nu dintr-un singur loc. Vom vedea ce se va întâmpla în aprilie. Cert este că, după calculele noastre, după toată revoluţia fiscală, nu se va ajunge nici pe departe la acele salarii de mii de euro promise, nici pe departe! Se mai taie şi sporurile pe deasupra, deci medicii, în cel mai optimist caz, vor vedea o creştere salarială, dar nu una semnificativă sau foarte semnificativă şi nu una fabuloasă, oricum”, a declarat Răul Pătraşcu.

“Creşterea maximă pentru medicul cu vechime va fi între 30 şi 50%, asta doar în condiţiile în care se vor acordă acele sporuri maxime”, consideră specialistul.

El spune că tot ce am văzut în ultimul timp în spaţiul public din partea guvernanţilor a fost că românii să rămână cu ideea că medicii sunt de vină pentru condiţiile în care ei sunt trataţi în sistemul public de sănătate.

“Medicii îşi vor duce în continuare greutatea în spate, fără să spună prea multe, iar pacienţii vor rămâne cu ideea asta inoculată că medicii au salarii nesimţite de mii de euro şi că de ce nu îşi fac treaba mult mai bine”, a mai spus Pătraşcu.

 Nu sunt bani nici măcar pentru aceste creşteri: Managerii spitalelor sunt disperaţi!

 Într-un alt interviu acordat la Rezistenţa TV, specialistul a explicat că şi aceste creşteri de 30% pentru medici vor fi greu de suportat de către spitale, motiv pentru care managerii instituţiilor medicale, indiferent dacă sunt sau nu numiţi politic, sunt “disperaţi”.

“În urmă revoluţiei fiscale, nu există acele salarii «obscene» de 3.000 – 5.000 de euro. Deci niciun medic nu va vedea o asemenea sumă. Maxim un medic cu vechime va vedea să spunem 9.000 de lei net în mâna, ceea ce nu este rău, este o sumă bună. Problema este că asta e calculată cu maximum de sporuri, să vedem dacă va primi.

Bugetul sănătăţii nu a crescut. Spitalele îşi primesc banii pe baza serviciilor de sănătate acordate şi care sunt decontate de Casă. Nu s-au majorat prin lege tarifele pe care le plăteşte Casa spitalelor. Deci bugetele spitalelor nu au crescut cât să acomodeze creşterea salariilor. Un manager trebuie să taie din medicamente, din echipamente, deci va daţi seama, dacă până acum oricum erau lipsuri, acum va fi şi mai şi. Managerii sunt disperaţi din această cauză. Că sunt sau nu puşi politic, ei sunt disperaţi că nu îşi pot face treaba”, a explicat Pătraşcu.

El a arătat că spitalele erau deja “într-o gaură mare”: “Pe 2017 am avut un deficit istoric în sănătate de 3,8 miliarde de euro. Spitalelor li s-au promis de la Ministerul Sănătăţii 2 miliarde de euro din care au primit unul. Instant, acele spitale au avut un deficit per total de un miliard din care trebuiau să achite salarii, medicamente, echipamente. Pe medici trebuie să-i plăteşti, că aşa scrie legea, nu poţi să încalci legea şi atunci nu au mai avut bani să cumpere medicamente”.

 Cum au anulat guvernanţii creşterea prin tăierile de sporuri

“Sporurile vor fi tăiate, că să spunem pe româneşte. Si, atenţie, maximum 30% din masă salarială per unitate administrativă. Dacă vorbim de spitalele judeţene – ele sunt în subordinea Ministerului – deci 30% din bugetul lor va putea merge la sporuri. Pentru spitalele care sunt în subordinea primăriei, şi o primărie poate avea mai multe spitale, deci 30% va fi împărţit la mai multe spitale. Deci vor fi spitale unde unii medici vor avea spor de 30%, alţii vor avea zero. Unii brancardieri poate iar vor avea zero şi tot aşa”, a explicat Raul Pătraşcu.

Întrebat cine decide acordarea acestor sporuri, Pătraşcu a răspuns că ele sunt stabilite “la nivel de comitet director de spital şi manager”, adăugând că de regulă comitetul director e controlat de autorităţile locale. Astfel, se poate ajunge la situaţii în care personalul medical, dacă face declaraţii sau are nemulţumiri faţă de deciziile unor anumiţi politicieni, să rămână fără sporuri.

Fostul consilier spune că reforma sănătăţii ar trebui făcută de la rădăcina, pentru că sistemul este arhaic, dar că nu există voinţă politică pentru acest lucru. “Legea Sănătăţii a fost modificată de peste 1.000 de ori dinadins, să fie atât de complexă încât foarte puţini oameni să o înţeleagă, mai ales pacienţii”, a conchis Răul Pătraşcu.

Referitor la salariile medicilor, reamintim că ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, anunţase, la începutul lunii februarie, că salariile medicilor, asistenţilor medicali şi ale altor angajaţi din sistem vor creşte cu procente cuprinse între 70% şi 170%, începând cu data de 1 martie.

Măririle au fost însă doar pe hârtie, acuză SANITAS, cea mai puternică organizaţie sindicală din sectorul sanitar, care a anunţat că medicii şi angajaţii din sistemul sanitar afiliaţi vor declanşa grevă generală după Paşti. (T.A.)

Vezi si

Candidații liberali la primăriile Comănești și Cacica, ”doi stâlpi ai Bucovinei”, lansați în prezența lui Gheorghe Flutur

Gheorghe Flutur, prim-vicepreşedinte PNL și președintele Consiliului Județean Suceava, a participat vineri la lansarea a …