In 25 de ani, din industria suceveană au dispărut 67.000 de muncitori

In 1989, în judeţul Suceava, 43 de întreprinderi industriale ofereau locuri de muncă unui număr de 91.200 de salariaţi. După 25 de ani mai lucrează în industrie 24.500 de angajaţi, cei mai mulţi în firme nou înfiinţate, multe la număr dar cu puţini salariaţi, fiindcă marile fabrici comuniste au sucombat în majoritate. Au rămas doar în istorie şi în memoria foştilor muncitori, Combinatul de Prelucrare a Lemnului, cu 5.500 de muncitori, IMUS, cu cei 3.700 de lucrători, ori IUPS, cu 2.450 de angajaţi. Din cei peste 3.000 de angajaţi ai fostului CCH au mai rămas puţin peste 700, caz fericit pentru că din fosta IFA, transformată în FAMOS şi mai nou în Genko Group, mai trag cu dinţii de locul de muncă, neplătiţi de jumătate de an, 70 din cei 2.800 de lucrători u s-au prăbuşit pe rând, în sfertul de secol ce s-a scurs de la evenimentele din decembrie 1989, alte întreprinderi cu sute sau mii de angajaţi precum Sarex Rădăuţi, Integrata Suceava, Abatorul Burdujeni, Sircovtex Siret, Metadet Fălticeni, Stimas Suceava ori Stif Fălticeni. Spaţiile industriale ale acestora, câte au rămas în picioare, sunt în cea mai mare parte pradă ruginii, intemperiilor şi hoţilor de fier vechi

 
Un vizitator ce calcă pentru prima dată în municipiul Suceava şi în celelalte oraşe din judeţul nostru, dacă a trecut şi prin periferiile industriale ale altor localităţi urbane de la noi din ţară ar putea fi descumpănit. Pentru că s-ar aştepta să vadă spaţii industriale abandonate, construcţii uriaşe în care se iţesc găuri negre în locul geamurilor întinse pe pereţi întregi, turnuri pe jumătate dărâmate, hectare de instalaţii mecanice ruginind din vară până în iarnă, sub povara intemperiilor. Intr-un mod mai mult sau mai puţin voit, Suceava a reuşit să îşi ascundă ruinele vechii dezvoltări industriale comuniste. Un rol foarte important l-au avut mall-urile şi hipermarket-urile care au vizat spaţiile industriale intrate în agonie şi pe care le-au ras de pe suprafaţa pământului, la propriu, în unele cazuri, chiar înainte de a sucomba. In alte situaţii, fabricile au fost dărâmate de dezvoltatorii imobiliari, pentru a face loc unor viitoare cartiere rezidenţiale, omorâte înainte de a se naşte, de criza economică. Ici colo, printre frunzişuri, se mai văd şi schelete ale unor fabrici pentru care terenul de sub ele, singura componentă vandabilă a afacerilor care s-au pus la cale în perimetru, nu şi-a găsit încă un cumpărător. Mai sunt şi întreprinderi care şi-au redimensionat activitatea până la strictul necesar în sistem capitalist, altele care şi-au reorientat profilul, păstrându-şi măcar o parte din angajaţi, altele care supravieţuiesc din închirierea spaţiilor deţinute. Investiţii noi, după 1989, în domeniul industriei, sunt în judeţul nostru foarte puţine, de remarcat poate cele de la Rădăuţi – Dorneşti, unde investitorii austrieci au creat împreună cam 1.500 de locuri de muncă, câte 750 de căciulă. Este vorba despre firmele Egger şi Schweighofer.
Iată însă, în cifre, ce însemna economia suceveană, cu componenta principală industrie, la sfârşitul anului 1989 şi ce înseamnă în anul 2014, călăuză în acest arc peste un sfert de veac de către directorul Direcţiei Judeţene de Statistică Stelian Ruscior. Este vorba despre numărul de angajaţi, în principal, la nivelul judeţului dar şi la principalele întreprinderi din cele mai importante oraşe din judeţ.
91.000 de oameni lucrau în industria anului 1989. Au rămas 24.500
In total, la sfârşitul anului1989, erau înregistraţi în judeţul Suceava un număr de 183.300 de angajaţi în câmpul muncii. Dintre aceştia, într-un număr de 43 de unităţi industriale, îşi desfăşurau activitatea un număr de 91.240 de oameni ai muncii. Acestora li se alăturau peste 10.000 de lucrători din agricultură, 3.100 din silvicultură, 16.000 în construcţii, restul lucrând în comerţ, învăţământ, administraţia de partid şi de stat, etc.
In prezent, numărul total al salariaţilor din judeţul nostru este, conform datelor furnizate de Direcţia Judeţeană de Statistică, de ceva mai mult de 95.000 de persoane. Dintre acestea, 24.500 lucrează în industrie. In agricultură şi silvicultură lucrează cam 310 de oameni, în construcţii, 5.700. Oricum le-am lua, cifrele sunt dezarmante, având ca temă principală studierea evoluţiei industriei sucevene în ultimul sfert de veac prin prisma numărului de angajaţi, nu putem totuşi să nu scoatem în evidenţă faptul că numărul salariaţilor cu contract de muncă din construcţii a scăzut la o treime, a celor din agricultură aproape că nu mai există, în condiţiile în care în silvicultură lucrau în 1989 un număr de 3.100 de suceveni, cifră echivalentă cu numărul total de angajaţi din agricultură şi silvicultură în 2014. In domeniul agricol, practic mai sunt angajaţi cu carte de muncă doar funcţionarii instituţiilor de stat care se ocupă cu această activitate, câte un inginer – doi şi vreun contabil pe cap de fermă agricolă. Restul, muncă sezonieră, neevidenţiată statistic.
Principalele afaceri comuniste, sucombate
Până să luăm în discuţie câteva cazuri mai speciale, suntem în măsură să oferim, cu acelaşi sprijin venit din partea Direcţiei Judeţene de Statistică, o serie de date comparative, pentru cele mai importante unităţi economice din judeţul Suceava, care acum un sfert de veac reprezentau stindardul industrial al judeţului iar acum, multe din ele s-au întors în pământ, la propriu. Prezentăm în acest moment doar numărul de salariaţi ale acestor întreprinderi, în 1989 şi acum: CPL (Mobstrat) – 5.500 în 1989, zero acum; CCH (Ambro) – 3.000 în 1989, ceva mai mult de 700 acum; IFA (Famos, apoi Genko Group) – 2.800 în 1989, 70 acum; IMUS (MES) – 3.700 în 1989, zero acum; IUPS (Romups) – 2.400 în 1989, zero acum, IRIC (Abatorul Burdujeni) – 800 în 1989, zero acum; Avicola Burdujeni – 500 în 1989, zero acum. Integrata de in şi cânepă Suceava – 1.070 de angajaţi în 1989, zero acum; Rulmentul (URB Rulmenţi) – 1.200 în 1989, 69 acum; Fabrica de Sticlă(Stimas) – 1.860 în 1989, zero acum; Chimica Fălticeni (Metadet) – 1.200 de angajaţi în 1989, zero acum; Fabrica de covoare Siret (Sircovtex) – 1.330 în 1989, zero acum; Fabrica de Tricotaje Rădăuţi (Bucovina Tex) – 1.830 în 1989, 25 acum; Fabrica de Incălţăminte Montana Câmpulung – 960 în 1989, zero acum; Filatura Gura Humorului – 1.020 în 1989, zero acum; Filatura Câmpulung – 750, zero acum; FCMPM (Sarex Rădăuţi) – 3.700 angajaţi în 1989, zero acum, Mobila Rădăuţi – 1.750 în 1989, 295 acum; IMC Suceava – 673 în 1989, zero acum.
Dacă am mai adăuga şi faptul că în exploatările miniere din judeţ activau la sfârşitul epocii comuniste 17.000 de mineri şi acum au rămas doar 1.000, majoritatea lucrând în mina de uraniu de la Crucea, tabloul industrial al Sucevei în transformare pe parcursul a aproape 25 de ani, prinde oarecum contur.
Toate entităţile industriale care nu mai au acum niciun angalat au fost lichidate, radiate unele dintre ele din registrul comerţului iar parte dintre acestea, au fost, cum am spus, chiar şi rase de pe faţa pământului. Felul în care s-a întâmplat acest lucru îl prezentăm, pentru o parte din ele, în cele ce urmează.
Romups, fostul leagăn de universitari suceveni a murit pe mâna unor sindicalişti nepricepuţi. Din fosta platformă industrială a rămas doar un teren viran
In decursul anilor care s-au scurs după evenimentele din decembrie 1989, prestigiul societăţii ROMUPS, fosta Intreprindere de Utilaje şi Piese de Schimb Suceava s-a diminuat continuu, de asemenea şi importanţa ei economică, până când firma a sucombat, intrând în faliment . Dacă “până la revoluţie”, fabrica era etalonul industriei mecanice judeţene prin dotările moderne la acea vreme, dar şi prin nivelul înalt de calificare profesională al salariaţilor, fiind o pepinieră din care s-au ridicat multe cadre didactice tehnice ale Univesităţii Stefan cel Mare, avântul revoluţionar al maselor largi de angajaţi alimentat din plin de lideri sindicali oportunişti au transformat unitatea de elită într-o epavă industrială. Ioan Vasiliu, directorul în vremea căruia s-a spart buba la SC ROMUPS SA Suceava, provenea şi el din rândul liderilor de sindicat promovaţi de mulţime la rang de manageri. Tolerat de conducerea din perioada 1997-2000 a Casei de Pensii Suceava, acesta a gestionat acumulări tot mai mari, an de an, a datoriilor către Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat. S-a ajuns astfel ca în anul 2000, numai la această categorie de buget să se acumuleze datorii de peste 40 de miliarde de lei.
Comisarii Gărzii Financiare au finalizat un control la începutul lunii aprilie 2001 şi au scos la lumină mai multe nereguli care s-au derulat în decurs de trei ani la Romups. Prejudiciul estimat – peste cinci miliarde de lei vechi, cei consideraţi vinovaţi fiind directorul general Ion Vasiliu şi directorul comercial Ion Olaru. In data de 19 iulie 2001, fostul director general al SC Romups , Ioan Vasiliu a fost arestat de Parchetul de pe lîngă Curtea de Apel Suceava pentru o perioadă de 30 de zile. El era acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice, evaziune fiscală, uz de fals şi nevirarea la bugetul de stat a contribuţiilor de 1% reprezentînd şomajul şi de 7% pentru CAS. In luna mai a anului 2003, Casa Judeţeană de Pensii a cerut falimentul firmei Romups. In luna iulie 2003, Tribunalul Suceava a decis că firma va intra în reorganizare judiciară.
In octombrie 2004, după un an şi patru luni de la declanşarea reorganizării judiciare, care s-a dovedit a fi un eşec, la SC Romups s-a declanşat procedura de faliment. Din cei 2.450 de oameni care intrau zilnic pe porţile unităţii în anul 1990, mai rămăseseră în fabrică 300 de salariaţi. Imediat după ce hotărârea Tribunalului a fost comunicată în scris conducerii societăţii, angajaţii au fost trimişi în şomaj.
In 2005, un lichidator a reuşit să vândă activele firmei Romups către firma IMOTUR SRL Suceava. Valoarea tranzacţiei – 2,5 milioane de euro – 91 de miliarde de lei vechi, o tranzacţie considerată ca una mulţumitoare, în condiţiile în care cea mai mare parte din suma obţinută urma să fie virată în contul debitelor la bugetul de stat, care ajunseseră, între timp, la 137 de miliarde de lei. IMOTUR, a făcut la rândul ei, în anul 2007 o afacere bună. Firma aparţinând afaceristului sucevean Bogdan Lenţa a vândut activele cumpărate de la Romups cu un preţ de trei ori mai mare către Office Development din Bucureşti, firmă care prin intermediul Avrig 35 a plătit 9,3 milioane de euro pentru cele 9,5 hectare de teren, cu clădirile aferente, ale defunctei societăţi comerciale sucevene. In anul următor clădirile au fost dărâmate iar pe locul rămas ar fi trebuit să se contruiască un cartier de locuinţe. Proiectul a fost abandonat, odată cu venirea crizei economice mondiale.
Peste fosta IFA s-a construit Iulius Mall. Moştenitoarea Genko Group nu a mai plătit salariile angajaţilor din octombrie anul trecut
In anii capitalismului au fost şterse de pe faţa pământului şi clădirile fostei IFA, care a fost închisă imediat după 31 decembrie 1990, la presiunea societăţii civile sucevene. In Intreprinderea de Fibre Artificiale lucrau la sfârşitul lui 1989 cam 2.800 de angajaţi. Când fabrica a fost închisă, jumătate dintre aceştia au fost preluaţi de alte întreprinderi din Suceava restul au rămas să dezvolte utopicul proiect de construcţie a unor noi fabrici, cu denumiri dintre cele mai sofisticate – de chimizare a porumbului, de exemplu, probabil o fabrică de alcool, proiect ce nu a fost pus niciodată în practică. S-a implementat, în mod ciudat, într-un spaţiu declarat poluat de toată suflarea sucevei, o fabrică de seringi de unică utilizare, sub egida Famos SA. In luna august a anului 2007, 98,76% din pachetul de acţiuni a SC Famos SA a fost preluat de la AVAS de către SC Top Genko SRL Arad. Angajamentul de la acea vreme a SC Top Genko a fost că va investi în FAMOS cinci milioane de euro în următorii cinci ani, păstrând obiectul principal de activitate şi numărul de angajaţi.
FAMOS a fost scoasă ulterior la vânzare de AVAS, pentru că patronii de la Top Genko nu şi-au plătit datoriile asumate către stat. Societatea a rămas fără datorii, dar şi fără trei sferturi din active când Iulius Mall SRL Suceava a adjudecat licitaţia privind vânzarea suprafeţei de peste 13 hectare de teren, cu construcţiile aferente, scoase la vânzare de societate după ce AGA firmei a acceptat ca soluţie pentru ieşirea din criza financiară în care intrase, vânzarea de active. Iulius Mall a plătit atunci 2,9 milioane de euro pentru cele 13 hectare de teren, pe care s-a ridicat între timp centrul comercial cunoscut de toată lumea. Cu suma rezultată din tranzacţia cu Iulius Mall au fost acoperite toate datoriile societăţii către bugetul consolidat al statului ( care depăşeau 40 de miliarde de lei vechi) şi au mai rămas ceva bani pentru modernizări în fabrica de seringi de unică utilizare. In acest moment, cei 70 de angajaţi rămaşi la Genko Group, cu salarii neachitate încă din octombrie anul trecut, nici măcar nu pot ieşi în şomaj. Datoriile la bugetul de stat al moştenitoarei defunctei IFA ating 1,3 milioane lei (13 miliarde lei vechi).
Mobstat, condusă pe ultimul drum de ultimul lider de sindicat, devenit director al Shopping City-ului construit pe mormântul acestuia
Fostul Combinat de Prelucrare a Lemnului, care în 1989 aduna la porţile sale zilnic 5.500 de oameni, devenit, după 1990, SC Mobstrat SA, a devenit, ca şi Romups, o vacă bună de muls pentru liderilii sindicali. O dovadă elocventă o constituie faptul că complexul comercial Suceava Shopping City, aplasat pe fundaţiile defunctei Intreprinderi de Prelucrare a Lemnului înfiinţată pe vremea comuniştilor este condus acum de Mircea Petrariu, cel care până pe la începutul anilor 2000 se erija în apărător al intereselor angajaţilor de la Mobstrat.
Numai că firma a cărei angajaţi el le apăra interesele a intrat în faliment, iar în condiţii dubioase, în anul 2005. patrimoniul acesteia a fost împărţit pe alte două firme, înfiinţate ad – hoc, STRATUS MEX şi MOLDOMEX, aparţinînd aceluiaşi grup de acţionari ai concernului MOBEXPERT, ce preluase pachetul majoritar de acţiuni de la Mobstratul intrat deja în moarte cli-nică, dar fără datorii la bugetul statului. Acest transfer de active a fost efectuat înainte ca Direcţia Generală a Finanţelor Publice să fi dispus aplicarea sechestrului asigurator asupra bunurilor firmei MOBSTRAT care intrase în executare silită pentru debite la bugetul asigurărilor sociale de stat de peste 40 de miliarde de lei. Foarte curând, activele defunctului Mobstrat au fost vândute către Argus, un fond de investiţii, care a dărâmat toate construcţiile vechiului CPL şi a construit în perimetru Suceava Shopping City. (Neculai ROSCA)