Friday , April 26 2024

Dumitru Scripcariu rămâne în continuare după gratii

arest

Individul acuzat de o dublă tentativă la omor rămâne în arestul IPJ Suceava, după ce împreună cu fratele său au rupt în bătaie doi tineri. Dacă Dumitru Scripcariu a primit 30 de zile de arest preventiv, fratele său a fost eliberat de judecători după doar 24 de ore de detenţie

Curtea de Apel Suceava a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul Dumitru Scripcariu zis „Ivaşcu” împotriva deciziei luate în data de 22 august 2014 de Tribunalul Suceava prin care acesta a fost arestat preventiv pentru 30 de zile sub aspectul săvârşirii unei duble infracţiuni de tentativă de omor.
Acesta a ajuns după gratii pentru că în data de 1 august 2014, în jurul orei 18.30, a fost implicat într-un scandal ce a avut loc între mai mulţi indivizi de etnie rromă în zona Gării din Iţcani. Din cercetările poliţiştilor a reieşit faptul că Afin Marinel Pleşa, de 19 ani şi Dumitru Bergheaua, de 33 de ani, se deplasau cu autoturismul BMW înmatriculat în Anglia în zona Gării din Iţcani, iar pe strada Aurel Vlaicu, în dreptul parcului din faţa Gării Suceava Nord s-au întâlnit cu fraţii Adrian Scripcariu, de 31 de ani şi Dumitru Scripcariu, de 33 de ani, ambii din municipiul Suceava. Intre cei patru a izbucnit o ceartă, aceştia adresându-şi reciproc înjurături şi cuvinte jignitoare. Pleşa şi Bergheaua au plecat cu maşina, însă s-au oprit în faţa unei case de pe aceeaşi stradă, moment în care asupra lor au tăbărât fraţii Scripcariu care erau înarmaţi cu pari şi topoare. Aceştia au început să lovească maşina, spărgându-i parbrizul, oglinzile şi luneta, avariind totodată şi capota autoturismului. Agresorii nu s-au oprit aici, ei i-au lovit şi pe cei doi tineri din maşină, care au fost transportaţi la spital udne au primit îngrijiri medicale. Poliţiştii au întocmit pe numele fraţilor Scripcariu dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „lovire sau alte violenţe”, „distrugere” şi „tulburarea ordinii şi liniştii publice”. Intre timp, încadrarea faptei a fost schimbată din lovire sau alte violenţe în tentativă la infracţiunea de omor.
Victimele au povestit atunci că au fost agresaţi din senin, în timp ce partea cealaltă susţinea că cei doi au intrat peste ei în casă şi au atacat o femeie însărcinată. Mai mult, agresorii spun că indivizii care au ajuns la spital s-ar fi bătut între ei. La Spitalul Judeţean Suceava au ajuns rudele victimelor, fiind nevoie de intervenţia mascaţilor pentru a-i calma.
Intre timp şi fratele lui Dumitru Scripcariu, Adrian Scripcariu, a fost reţinut de poliţişti, însă judecătorii l-au eliberat după doar 24 de ore de arest. (Constantin ZUZEAC)

Vezi si

Elevii Teodor Cârloanță și Marian Nicolay Ionescu, în lotul lărgit pentru Olimpiada Internațională de Biologie din Kazahstan

Marian Nicolay Ionescu a obținut Mențiune acordată de Ministerul Educației și elevii Teodor Cârloanță, Amalia …