Friday , April 26 2024

Doi bărbați au fost găsiți morți, în condiții suspecte, în comuna Poiana Stampei

Un bătrân de 77 de ani a fost găsit mort într-o stație de autobuz din centrul localității, în timp ce un bărbat de 36 de ani a fost găsit decedat pe malul râului Dornamedicina legala

La data de 9 octombrie 2017, la ora 08.15, Poliția municipiului Vatra Dornei a fost anunțată prin apel la 112 despre faptul că în stația de autobuz din centrul comunei Poiana Stampei a fost găsit decedat un bărbat. În urma cercetărilor făcute de polițiști a rezultat că la data de 8 octombrie a.c., după ora 18.00, Solomon P., de 77 de ani, din comuna Poiana Stampei, a consumat băuturi alcoolice la localurile publice din centrul comunei, apoi s-a adăpostit de ploaie pe timpul nopții în stația de autobuz, unde a fost găsit în dimineața zilei următoare, la ora 08.15. La fața locului s-a deplasat un echipa SMURD, medicii constatând decesul victimei. Cadavrul a fost ridicat de la fața locului și depus la morga Spitalului Municipal Vatra Dornei în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei morții. În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de ucidere din culpă.

In aceeași zi, la ora 16.37, Poliția municipiului Vatra Dornei a fost anunțată prin 112 despre faptul că pe malul râului Dorna, pe raza comunei Poiana Stampei a fost găsit decedat un bărbat. Echipajul deplasat la fața locului a făcut verificări și a stabilit că pe malul drept al râului Dorna a fost găsit cadavrul unui bărbat în stare avansată de putrefacție. Hainele acestuia erau îmbibate cu apă și noroi, iar în urma examinării acestora, asupra cadavrului a fost găsită cartea de identitate pe numele lui Ilie P., de 36 de ani, localnic, o brichetă și un pachet de țigări. În urma investigațiilor făcute de polițiști a re­ieșit faptul că bărbatul a lucrat în cursul acestui an ca muncitor necalificat în Irlanda, iar la sfârșitul lunii august 2017 a revenit în comuna Poiana Stampei. La data de 2 septembrie 2017, acesta a participat la nunta unui prieten, la care a și stat în noaptea respectivă, iar bunurile personale le-a lăsat într-o ane­xă a casei părinților săi, care nu este lo­cuită. Totodată, Ilie P. obișnuia să își viziteze rudele de pe raza comunei Poiana Stampei, manifestându-și această intenție și în ziua de 14 septembrie 2017, dată de la care nu a mai fost văzut. Tot în urma cercetărilor efectuate, într-o anexă a casei părinților au fost găsite bunurile acestuia, respectiv suma de 100 de euro și 108 lei, precum și un telefon mobil. Cadavrul a fost ridicat de la fața locului și depus la morga Spitalului Municipal Vatra Dornei. În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de ucidere din culpă. (D.Z.)

 

Vezi si

Elevii Teodor Cârloanță și Marian Nicolay Ionescu, în lotul lărgit pentru Olimpiada Internațională de Biologie din Kazahstan

Marian Nicolay Ionescu a obținut Mențiune acordată de Ministerul Educației și elevii Teodor Cârloanță, Amalia …