Wednesday , May 1 2024

Doar 47 de pensionari vor pleca la sfârşitul lunii în staţiuni pentru tratament balnear

pensionari

Este prima serie din acest an, iar biletele de tratament alocate Casei Judeţene de Pensii Suceava sunt foarte puţine comparativ cu anul trecut, când erau peste 300 de bilete pentru fiecare serie. Până acum, 4.200 de pensionari au depus cerere pentru acordarea unui bilet de tratament

Incepând de ieri, marţi 17 februarie, Casa Judeţeană de Pensii Suceava a început distribuirea biletelor de tratament pentru prima serie a anului în curs. Numărul de bilete de tratament alocate judeţului nostru pentru această serie este de 47, iar plecarea în staţiune se va face până sfârşitul acestei luni. Cei 47 de pensionari care vor beneficia de aceste vacanţe pot alege dintre staţiuni cum ar fi 1 Mai, Buziaş, Covasna, Olăneşti şi Pucioasa. Sunt foarte puţine bilete, comparativ cu anul trecut, când erau peste 300 de bilete pentru fiecare serie în parte. “Persoanele care sunt beneficiare ale unui bilet de tratament, se pot prezenta la sediul instituţiei noastre cu biletul de trimitere formular în regim special, de la medic, în dublu exemplar, buletinul de identitate şi cuponul de pensie aferent lunii ianuarie 2015. La ridicarea biletelor de tratament este obligatoriu să se prezinte titularul biletului, sau în cazuri excepţionale, o altă persoană, desemnată de către ti-tular pe baza unei procuri autentificate, din care să rezulte că mandatarul este împuternicit să ridice biletul de tratament balnear”, a declarat Loredana Ciot, purtător de cuvânt în cadrul Casei Judeţene de Pensii Suceava.
De la începutul anului, 4.200 de pensionari suceveni au depus cerere pentru acordarea unui bilet de tratament balnear. “Conform prevederilor Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în sistemul public de pensii, în afara pensiilor, se pot acorda, în condiţiile legii, şi alte categorii de prestaţii, printre care şi biletele de tratament. Acordarea prestaţiilor privind tratamentul balnear se face prin atribuirea de bilete de tratament solicitanţilor îndreptaţiţi, în limita numărului de locuri, asigurate în unităţi de tratament din proprietatea CNPP, precum şi a numărului de locuri contractate cu alte unităţi de profil şi a sumelor alocate pentru această prestaţie prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat. Cererile pentru acordarea unui bilet de tratament, se pot depune oricând în cursul anului 2015. Până la acest moment numărul total de cereri de acordarea a unui bilet detratament a a ajuns la cifra de 4.200”, a completat Loredana Ciot. In cursul anului trecut au fost depuse peste 8.000 de cereri în acest sens. (Cristina RUSTI)

Vezi si

Lungu arată trei motive pentru care Suceava este ”în fruntea țării”

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a transmis o replică pentru PSD care – prin candidatul său …