Tuesday , March 19 2024

Cristian Boberschi a ratat revenirea în Consiliul Local Suceava

boberschi

Social-democratul Cristian Boberschi a ratat revenirea în Consiliul Local Suceava, în pofida unei hotărâri judecătoreşti definitive care a constatat că ordinul prefectului nu a fost legal şi că trebuie făcută repunerea în funcţie a acestuia. De fapt, Cristian Bobeschi a fost ajutat să rateze revenirea în Consiliul Local Suceava de către (foştii) colegi de la PSD. Practic, deşi a câştigat în instanţă atât procesul prin care era exclus din PSD de către conducerile organizaţiilor municipală şi judeţeană Suceava, cât şi procesul împotriva ordinului de prefect, consilierii PSD nu s-au arătat prea încântaţi de revenirea acestuia şi de faptul că ultimul consilier care a venit pe locul rămas vacant – Gheorghe Petrescu – ar trebui să plece şi să-l lase pe Cristian Boberschi să revină.

Între secretarul municipiului Suceava, Ioan Ciutac şi consilerul local social democrat Vasile Mocanu au fost unele contre. Deşi Ioan Ciutac avea în mod evident dreptate sub aspect legal – hotărârea judecătorească trebuie aplicată, nu se poate pune problema altfel – primarul Ion Lungu a aceptat să retragă proiectul de pe ordinea de zi a şedinţei, condiţionând PSD-ul de a transmite un punct de vedere. Ioan Ciutac a atras atenţia că deliberativul are doar 23 de mandate, nu poate funcţiona cu 24 de consilieri şi că trebuie clarificată situaţia, altfel va fi blocat Consi­liul Local. (D.P.)

Vezi si

Înscrierile la creşă sau la grădiniţă încep pe 27 mai

Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe pe 27 mai şi se încheie pe 14 …