Friday , April 26 2024

AJOFM Suceava pune la dispoziţia sucevenilor 122 de locuri de muncă vacante

somaj


Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Suceava pune la dispoziţia sucevenilor 122 de locuri de muncă, atât pentru cei cu studii superioare, cât şi pentru persoanele cu studii medii. Pentru persoanele cu studii superioare sunt disponibile 13 locuri de muncă, dintre care şase numai la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava, celelalte şapte fiind pentru postul de inginer energetician la societatea Transelectrica S.A.. DGASPC Suceava angajează persoane cu studii superioare pentru posturile de asistent social, consilier superior instituţii publice, educator, inspector de specialitate, medic part-time şi medic primar specializat în neuropsihiatrie, psihiatrie, medicină generală sau de familie. Cu studii medii sau medii de specialitate se caută 80 de persoane pentru meseriile: agent vânzări, casier, cizmar, agent consultanţă, electrician reparaţii linii electrice aeriene, femeie de serviciu, finisor lăcuitor lemn, instructor ergoterapie (cu certificate competenţe în ergoterapie), lăcătuş mecanic, lucrător sortator deşeuri reciclabile, mecanic utilaj, muncitor necalificat în agricultură, muncitor necalificat în confecţii textile, şofer autocamion, supraveghetor de noapte.
Pentru persoanele cu calificare în anumite domenii sunt disponibile 25 de locuri de muncă pentru croitor confecţioner îmbrăcăminte după comandă, electrician în construcţii, instalator instalaţii tehnico-sanitare, strungar, sudor şi tâmplar. De asemenea, Primăria Suceava şi DGASPC Suceava angajează şofer cu permis de conducere categoriile B şi C. (Georgiana ONUTA)
 

Vezi si

Elevii Teodor Cârloanță și Marian Nicolay Ionescu, în lotul lărgit pentru Olimpiada Internațională de Biologie din Kazahstan

Marian Nicolay Ionescu a obținut Mențiune acordată de Ministerul Educației și elevii Teodor Cârloanță, Amalia …