Wednesday , May 1 2024

Accident cu şase victime, produs la Ciocăneşti de un şofer beat

accident

Un tânăr de 26 de ani, din Pojorâta, s-a urcat la volan cu o alcoolemie de 0,85 mg/l, a intrat pe contrasens şi a lovit o maşină care circula regulamentar. In urma impactului, şase persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale

Sâmbătă seară, pe 21 februarie 2015, în jurul orei 22.38, Andrei Lecuşan, de 26 de ani, din comuna Pojorâta, în timp ce conducea autoturismul Seat pe DN 18, în interiorul localităţii Ciocăneşti, pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi a neatenţiei la volan, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală cu autoturismul Audi A4 condus regulamentar de Petrică Plaiu, de 31 de ani, din oraşul Gura Humorului. In urma impactului a rezultat rănirea lui Andrei Lecuşan şi a trei pasageri din maşina sa, respectiv Aurelian Bartoş, de 32 de ani, din comuna Fundu Moldovei, Elena Lecuşan, de 30 de ani şi Biana L., de şase ani, ambele din comuna Pojorâta, precum şi rănirea uşoară a lui Petrică Plaiu şi a pasagerului acestuia Arun Marin, de 38 de ani, din oraşul Gura Humorului.
Soferii au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru Andrei Lecuşan şi negativ în cazul lui Petrică Plaiu, după care la spital celor doi le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Pe numele lui Andrei Lecuşan a fost întocmit un dosar penal. (C.Z.)

Vezi si

Până la finele anului Sala Polivalentă a Sucevei va fi racordată la utilități

Lucrările la Sala Polivalentă a Sucevei continuă să se deruleze într-un ritm satisfăcător. Cel puțin …