Friday , April 26 2024

143 de percheziţii, 60 de persoane audiate, 34 reţinute, 25 inculpate – nicio zi de închisoare, într-un amplu dosar de contrabandă cu ţigări

25 de inculpaţi dintr-un amplu dosar de contrabandă cu ţigări au scăpat de închisoare, după ce au primit pedepse cu suspendare, iar doi dintre aceştia chiar au fost achitaţi de judecători. In iunie 2011, DIICOT Suceava a făcut 143 de percheziţii în Suceava, Botoşani, Constanţa şi Bucureşti, au audiat 60 de persoane şi au reţinut 34 de suspecţi cercetaţi pentru contrabandă
perchezitii tigariiii [800x600]


Tribunalul Suceava a dat ieri o pronunţare într-un amplu dosar de contrabandă cu ţigări. Nici unul dintre cei 25 de inculpaţi din dosar care şi-au aflat ieri pedepsele nu a primit închisoare cu executare. Astfel, Ioan Pasailă a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, Lucian Romeo Belţic s-a ales cu doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare, Vasile Adrian Breabăn a fost condamnat la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare, Valentin Chira a primit doi ani de închisoare cu suspendare, în timp ce Ilie Iulian Chira zis „Lulu”, Constantin Schipor zis „Iuri”, Constantin Coca zis „Nicodim”, Vasile Cîrciu zis „Pisoiu”, Petru Stirban zis „Păsăroi”, Vasile Stirban, Elvis Oliver Chiribucă, Olga Gruia, Aristică Dumitru Bodnar, Gheorghe Pătrăucean zis „Gică”, Sergiu Rareş Onoi, Georgel Reuţ, Constantin Pasailă, Georgian Matei, Mihai Savin zis „Zeguţ” , Ion Cârciu zis „Nunuc” şi Constantin Bodnar zis „Costan”, au fost condamnaţi la câte un an de închisoare cu suspendare, iar Dimitrie Reuţ zis „Barbă” s-a pricopsit cu şase luni de închisoare cu suspendare. Acuzaţiile care le-au fost aduse acestora sunt de „constituire a unui grup infracţional organizat” şi „contrabandă”.
Faţă de Ion Gruia zis „Nelu” a fost încetat procesul penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „sprijinire a unui grup infracţional organizat” şi „contrabandă” ca urmare a decesului acestuia survenit în data de 29 noiembrie 2013, în Spania. In acelaţi dosar, magistraţii suceveni i-au achitat pe inculpaţii Aurel Cruţ şi Vasile Chira pentru comiterea infracţiunilor de „aderare la un grup infracţional organizat” şi „contrabandă”, respectiv „dare de mită”. Decizia Tribunalului Suceava nu este definitivă, ea poate fi atacată prin apel în termen de 10 zile de la pronunţare.
Grupare formată din români şi ucraineni specializată în contrabanda de ţigări destructurată de DIICOT Suceava
Amintim că în luna iunie 2011, Tribunalul Suceava a decis arestarea pentru 29 de zile pentru un număr de 12 persoane, ulterior unei acţiuni în care un număr de 60 de persoane au fost audiate, pentru 34 dintre acestea dispunându-se reţinerea. Numele cel mai cunoscut din prima tranşă de reţinuţi, pentru care s-a acceptat de către instanţă propunerea de arestare preventivă venită de la procurori este cel a lui Petru Marocico – Zaridon, fost poliţist de frontieră până în anul 2008, judecat în libertate şi într-un alt dosar de contrabandă.
Alături de acesta, au mai fost arestaţi Andrei – Ioan Tutula- Andruşcă, Rodica Mandici, Gheorghe Cotos, Ilie Cârciu, toţi din Straja, Cătălin Vasilică Anghelina din Gălăneşti. Faţă de Ionuţ Pisariuc, Ilie Petru Cotos, Viorel Adrian Cotos, Ion Cotos, Ilie Cotos, Constantin Lorin Cornea, au fost luate măsuri privind obligarea de a nu părăsi ţara. Toţi cei enumeraţi sunt cercetaţi pentru constituire de grup infracţional organizat şi contrabandă calificată în formă continuată.
Totodată, procurorii DIICOT Suceava au cerut arestarea preventivă a inculpaţilor Radu Gheorghiu, Cătălin Vlonga, Ion Zamfirache, Alin Cezar Vlonga, Petru Silviu Harasemiuc, Sergiu Onoi, Arcadie Antimie, Marius Boboc, ştiutul de-acum poliţist comunitar de la Siret Florin Scripcariuc, consilierul local de la Grămeşti Emanuel Vasile Apetrei, Valentin Chira, Iulian Chira, Ioan Văsăilă, Lucian Betic, Ioan Gruia,  Petru Stirban, Vasile Stirban, Vasile Cârciu, Constantin Coca, Schipor Constantin, Vasile Breabăn, jandarmul de la Siret.
Un număr de 60 de persoane au fost audiate, la DIICOT Suceava, 34 dintre acestea fiind reţinute pentru 24 de ore în cazul privind destructurarea unui grup transnaţional de contrabandă cu ţigări. În urma celor 143 de percheziţii efectuate de poliţiştii din cadrul IPJ şi BCCO Suceava, în colaborare cu poliţişti de frontieră, sub coordonarea procurorilor DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava, au fost găsite şi ridicate 31.329 de pachete de ţigări, 20.000 euro, 119.612 de lei, 5.010 grivne (moneda ucraineană – n.r.), 218 telefoane mobile, 104 cartele SIM româneşti şi două ucrainene, o sabie artizanală, 38 hard disk-uri şi laptop-uri, 35 de chingi folosite la transportul baxurilor de ţigarete, zece autoturisme şi un pistol din categoria celor neletale.
Reamintim că un număr de 143 de percheziţii au fost făcute în judeţele Suceava, Botoşani, Constanţa şi în municipiul Bucureşti, care au vizat un grup infracţional organizat transnaţional format din români şi ucraineni şi specializat în contrabanda de ţigări. În urma cercetărilor s-a stabilit că la grupul infracţional organizat au aderat şi un jandarm din cadrul IJJ Suceava, un poliţist din cadrul Poliţiei Locale Siret şi un consilier local din comuna Grămeşti, care au înlesnit introducerea în ţară a mărfurilor de contrabandă de către membrii grupării. (Constantin ZUZEAC)

Vezi si

MILWAUKEE® TOUR 2024 la TEHNOACTIV SRL Suceava, în data de 8 mai 2024, Str. Cernăuți nr. 123 (P)

În calitate de distribuitor autorizat al producătorului american MILWAUKEE® TOOL, TEHNOACTIV S.R.L. Suceava organizează evenimentul …

4 comments

  1. Eugen, DIICOT -ul pana anul asta in vara nu a lucrat contra mafiei tigarilor S-AU PREFACUT DOAR ,s-a schimbat conducerea abia la jumatatea anului asta si o sa vezi ca o sa se faca treaba si lucrurile vor incepe sa intre in normalitate .Atat pot spune deocamdata … iar de nu o sa intre in normalitate o sa vina DNA si o sa rezolve disfunctionalitatea asta…ma intelegi ce vreau sa spun??

  2. Dorele esti politist de frontiera si ti se strica combinatiile prin astfel de articole???
    E vorba de bani cheltuiti aiurea de DIICOT, care face sute de perchezitii care nu au nici o finalitate…
    In fine… bucura-te de spaga primita!!

  3. Se știe că mafia țigărilor este protejată în Suceava de zeci de ani,doar n-o să pățească ăștia acum ceva,Probabil știu prea multe să poată fi infundați.De aeea și în Bazarul SV se vând țigări sub ochii agenților, plătiți de stat să facă ordine.Și secții înființate ,banii statului duși pe infracțiuni sub ochii oamenilor legii.Mai bine desființate și așa nu se face nimic.Suceava campioană la economie subterană și în acte figurează cu fff mulți șomeri și oameni săraci.Realitatea fiind alta.

  4. sunt altii care omoara beti pe trecerea de pietoni sau pe trotuar le dau pedepse cu executare mici si vreti sa-i condamne pe astea care au traficat 3 tigari la puscarie pe viata??!!!!!!!!!!
    …..se stie ca tigarile sunt o afacere a statului de asta se tin asa tare sa nu aduca astea tigari din afara tarii ca sa faca mafiotii statului bani …….